•  Navigation
  • A FACE, dar cu rabdare! - Invata sa FII!

  • Sunt un om de actiune. Nu imi place sa stau, am mai tot timpul pornirea interioara care ma impinge spre A FACE, imi doresc sa curg, sa actionez, sa creez, sa ma modelez. Datorita acestui fel de a fi, mi s-a repetat in nenumarate randuri, de-a lungul vietii, „Laura, ai rabdare!”. Initial nu am putut sa ascult, m-am revoltat, am crezut ca nu pot fi altfel, pentru ca simteam in mine aceasta pornire care ma depasea, in mod constant. Mai tarziu, mi-am dorit sa reevaluez situatia. Prea multi, in jurul meu mi-au cerut sa am rabdare, viata insasi, m-a pus in postura in care a trebuit sa am rabdare si atunci cand foarte multi oameni din jurul tau iti repeta acelasi lucru este bine sa te opresti o clipa sa asculti: poate chiar au un mesaj de transmis!. Atunci m-am hotarat sa incerc sa adopt atitudinea omului „rabdator”, mi-am dorit sa experimentez macar, sa incerc. Am reusit sa o mentin pentru o vreme, insa ceva din interiorul meu ma impiedica sa accept acest concept al rabdarii cu inima deschisa. Acum, am inteles ca rabdarea era intr-adevar ceva ce imi lipsea, dar notiunea de rabdare care mi se prezentase pentru a contracara propriile mele porniri impetuoase de „a face”, era trunchiata si partial inteleasa. De aceea nici nu puteam, asa cum imi fusese definita, sa o accept sincer si total.

    S-a conturat, intre timp, inauntrul meu, o noua idee despre „definitia” rabdarii. In mintea mea, in virtutea modului in care mi-a fost prezentat acest concept, a „avea rabdare” era echivalentul lipsei de orice fel de actiune. Insemna cumva ca trebuie sa stau deoparte si sa astept. Era un punct de vedere simplist, ori, dupa cum putem vedea, viata si Creatia insasi, nu sunt nici pe departe simple ci sunt complexe si nuantate. Problema mea consta deci in definitia acelui interval de timp care statea intre mine si obiectiv, in care ar fi trebuit sa ma dau complet laoparte si sa STAU. Si tocmai la redefinirea a ceea ce eu aveam de facut in acel interval de timp, am inceput sa lucrez, astfel cazand la pace cu notiunea de rabdare.

    Am inceput sa observ. In primul rand cum eram eu in spatiul dintre momentul prezent si cel al implinirii obiectivului propus? Raspunsul este: agitata. Mergeam spre tinta intr-o stare de agitatie si aceasta atitudine era clar contraproductiva. Deci am decis sa schimb AGITATIA in CALM si RELAXARE. Usor de spus, greu de facut! Din ce se nastea aceasta agitatie? Din nerabdare. Asa ca, inainte de toate, am transformat nerabdarea intr-un nou tip de energie: ENTUZIASMUL si CURIOZITATEA. Entuziasmul de a lucra pentru materializarea propriului meu obiectiv si curiozitatea si bucuria descoperirii unor noi fatete si nuante ale existentei in drumul catre obiectiv. Pana aici, toate bune si frumoase: un nou suflu de energie, o schimare de nuanta in propria mea atitudine: un pas important spre schimbare. Dar totusi, ce sa fac cu tot acest entuziasm si curiozitate daca aveam sa stau si sa astept „rabdatoare”? Aici vroiam sa ajung. Trebuie sa intelegem ca, chiar daca nu actionam de o maniera impetuoasa si agitata pentru atingerea tintei, nu inseamna ca stam. Niciodata nu stam. Chiar si atunci cand stam, defapt facem ceva, pentru ca suntem vii si atata timp cat suntem vii avem stari, ganduri, emotii si interactionam cu cei din jurul nostru. Am incetat practic sa privesc la notiunea de a sta ca la un gol sau ca la un mare vid in care eu ar fi trebuit sa plutesc pentru a deveni „rabdatoare”. Pentru a ajunge la obiectivul propus, intotdeauna este necesar sa capatam o stare interioara in armonie cu ceea ce ne propunem. Atunci cand incetam sa mai dam din pinteni si facem un pas inapoi, relaxandu-ne, putem incepe sa lucram la propria noastra stare de A FI. Putem incepe sa lucram la reevaluarea propriei noastre atitudini in viata, la starea noastra emotionala, la felul in care interactionam cu ceilalti dar si la gandurile noastre, in asa fel incat sa le aducem pe o frecventa care sa poata rezona cu frecventa obiectivului pe care ni l-am propus. Astfel ne atingem obiectivele intr-un mod mult mai natural si nu de o maniera fortata.

    Iata ca, privind lucrurile in acest fel, am avut senzatia implinirii unui miracol: practic ma puteam numi in acelasi timp un om de actiune dar si un om cu rabdare. Actiunile mele nu au disparut, pentru ca in fiecare zi stiu ca pot face ceva, chiar daca acest ceva inseamna lucru interior cu mine insami insotit, bineinteles, de actiuni exterioare concrete in directia obiectivului, dar fara sa vreau sa le fac pe toate deodata. In acelasi timp, am capatat si rabdare, dat fiind ca nu ma ma mai aventurez orbeste catre obiectiv, ignorand toate celelalte aspecte.

    Rabdarea, deci, este intr-adevar importanta, in anumite contexte si multumesc vietii si „maestrilor mei” (prin maestrii ma refer la oamenii simpli si normali cu care am nteractionat) pentru ca au insistat ca eu sa deschid ochii si sa invat aceasta lectie. Daca intelegi ca a avea rabdare nu inseamna a sta complet deoparte si a privi in gol, este minunat. Rabdarea presupune imbratisarea unei atitudini de calm si relaxare, transformarea pornirilor impetuoase in entuziasm si curiozitate si extinderea notiunii de „a face” dincolo de actiunile brute si concrete in lumea materiala. La aceasta atitudine „rabdatoare”, daca adaugam si actiuni concrete, cate putin in fiecare zi, calea catre ceea ce ne propunem sa realizam devine mult mai neteda, plina de esenta si de SENS.

    Si sa nu uitam: este important sa ajungem la tinta dar Calea pe care o parcurgem pana acolo, este la fel de valoroasa!

    Cu drag!