•  Navigation
  • A fi "cine"? De ce? In baza caror valori, impuse de cine?

  • De foarte multe ori, increderea in noi insine este conditionata de o convingere sociala extrem de vehiculata si anume: „nu vei reusi sa faci ceva in viata sau sa fii cineva, decat in momentul in care vei avea ceva unic si special de oferit…”, cu completarea: „… iar cei ce reusesc sa faca asta sunt extrem de putini!!!”

    Cand mai constientizez cate o astfel de idee devenita pentru multi dintre noi convingere ce este propovaduita, in felul acesta, mai departe catre semenii nostri si chiar si catre copiii nostri, nu pot sa nu remarc, de fiecare data cat de frivole si, in definitiv, copilaresti sunt instrumentele si modalitatile prin care suntem in mod constant abatuti de la adevarata noastra Cale, cea autentica care tine cont de Sinele nostru profund. Si de fiecare data raman uimita de cat de bine, totusi, functioneaza inocularea si raspandirea acestor idei trunchiate cu caracter deviant.

    Sa incepem prin a ne pune o serie de intrebari evidente:

    -In primul rand ce inseamna sa „faci ceva in viata” cu adevarat?

    -In al doilea rand ce inseamna „sa fii cineva”? ce inseamna sa „fii”? Sa fii cineva, adica „cine”? Ce -vrea sa insemne acel cineva?

    -Ce inseamna „unic”, ce inseamna „special”?

    La primele doua intrebari mi-ar lua pagini intregi sa raspund. Toate raspunsurile obisnuite ar face apel la alte si alte mentalitati sociale bazate pe intelegeri trunchiate, dandu-ne de furca, trebuind sa descalcim un ghem imens de ate incalcite. Societatea ne-a indepartat de noi insine si de adevaratul Sens al existentei noastre in aceasta viata. A ridiculizat necesitatea unei intelegeri profunde a propriei fiinte si a propriei vieti si a promovat aspectele frivole si superficiale ale existentei ca fiind cu adevarat importante. A introdus si accentuat tot mai mult ideea de competitie iar ceea ce SUNTEM cu adevarat si SENSUL profund al vietilor noastre au fost elemente ingropate sub o existenta din ce in ce mai mult traita pe pilot automat in virtutea unor concepte luate de-a gata si asimilate prin repetitie constanta.

    In felul acesta am ajuns sa nu ne mai gasim Implinirea pentru ca alergam continuu dupa tinte care nu sunt in acord cu ceea ce suntem, fara ca nici macar sa cunoastem ceea si cine suntem cu adevarat. Nu vi se pare acesta un efort care stoarce energia unui individ? Care il seaca de entuziasm si pasiune, de frumos si autenticitate, de suflu si stralucire? Si toate acestea pentru a „deveni cineva in viata” sau pentru „a face ceva in viata”! Ironic, nu?

    Ironic este si faptul ca cei care incep sa se caute cu adevarat si sa isi urmareasca Sensul profund, sunt denumiti idealisti sau ciudati. Cu alte cuvinte sunt „acuzati” ca nu fac nimic in viata tocmai cei care cauta sa faca ceva in viata cu adevarat. De ce cu adevarat? Pentru ca tot ceea ce fac, fac tinand cont de natura lor reala si profunda si mai putin de sinele social construit in mod artificial.

    Asadar, daca te dezbraci de societate, daca iti dai jos vesmantul de plastic si intri inauntrul tau, daca iti recunosti Centrul Fiintei si il validezi, ce inseamna sa „faci ceva in viata”, ce inseamna sa „fii cineva”? Nu cumva esti deja cineva? Nu cumva esti deja ceea ce trebuie sa fii in acest moment? Nu cumva esti Creatie Divina care evolueaza prin experienta? Care este sensul trecerii tale prin viata? Care este sensul si importanta evolutiei tale? Si in acest context ce inseamna sa „fii cineva”? Este atat de important sa fii deasupra semenilor tai? Sa devii superior celorlalti in baza unor reguli artificiale? Sau este important sa fii tu, iar daca chiar trebuie sa depasesti pe cineva, acela sa fii tot tu insuti, ducand astfel o munca de autodepasire a propiriei conditii? Cat de mult, de-a lungul vietii, ai fost cu adevarat incurajat sa fii tu? Si cat de mult ti s-a dictat, in schimb, cum trebuie sa fii? De ce trebuie sa devii cineva cand tu deja ESTI?

    De ce trebuie sa devii cineva cand tu deja ESTI?

    Cand facem astfel de afirmatii, cand repetam astfel de afirmatii precum cea de la inceputul articolului, este foarte important sa incepem sa ne punem intrebari si sa observam in baza caror reguli si criterii ne raspundem. Sunt aceste reguli legate de Sinele meu profund? Sau sunt doar reguli sociale impuse care nu tin cont de adevaratele valori si sensuri ale existentei? La fel de important este sa revizuim valorile in baza carora ne conducem viata si actiunile, in baza carora ne facem alegerile si luam deciziile si sa incepem sa ne cunoastem realmente, pe zi ce trece mai mult si mai profund.

    Si daca tu deja ESTI si tot ce trebuie sa faci este sa te cunosti in profunzime, sa curgi odata cu viata, sa inveti din experientele sale dar in acelasi timp sa urmaresti un Sens real legat de Centrul real al fiintei tale si nu obiective de plastic impuse de mentalul social, atunci cum ramane cu afirmatia: „ca sa reusesti trebuie sa ai neaparat ceva unic si special de oferit… iar cei speciali sunt foarte putini!”?

    O mama care isi ingrijeste copilul cu iubire si zambet, cu suflet si gingasie nu este unica si speciala? O bunica care isi mangaie nepotul nu este unica si speciala? Un copil care se joaca in nisip sau alearga printre valurile marii nu este unic si special? Tu, nu esti unic si special? Pe cine lasi sa stabileasca criteriile „specialilor”:)? Societatea? Ce inseamna societatea si cat de profund priveste aceasta individul si viata?

    Tu, eu, noi, voi, el, ea toti suntem speciali si unici. Unicitatea fiecaruia nu trebuie sa fie neaparat ceva iesit din comun, stridenta, batatoare la ochi. Unicitatea fiecaruia este inerenta, parte din natura creatiei. Am fost creati, fiecare in parte, unici si fiecare dintre noi avem un daruri speciale. Atata doar ca nu ne-a invatat nimeni acest lucru si in consecinta nu ne-am privit niciodata, probabil, in felul acesta, motiv pentru care nu am fost invatati nici sa ne descoperim darurile si sa incepem sa le manifestam. Acum, in schimb, este timpul sa ne reamintim.

    Haideti sa facem astazi un exercitiu: sa privim in adancul nostru, in tacere, si apoi sa ne raspundem ALTFEL la intrebarea „cine si ce trebuie sa devin in viata?”, sa transformam apoi cuvantul „trebuie” in „doresc” si apoi cuvantul doresc in „simt”.

    Sa observam diferenta dintre cele trei intrebari:

    -„cine si ce trebuie sa devin in viata?”

    -„cine si ce doresc sa devin in viata?”

    -„cine si ce simt sa devin in viata?”

    si sa facem, in felul acesta un nou pas pe calea autocunoasterii si a constientizarii, iesind tot mai mult din trairea pe pilot automat.

    Cu drag!