•  Navigation
  • Apartenenta ta la INTREG... o stare de fapt, un dar al Universului

  • Sigur ca spun FII TU asa cum esti, autentic, liber! Insa, sa fii tu nu inseamna sa continui sa te zbati marunt intr-un metru patrat de existenta ci sa visezi la zbor si sa incepi sa-ti constientizezi aripile. Tu, cel care esti atunci cand traiesti pe „pilot automat” nu esti cu adevarat tu. Esti doar un costum, un rol ce joaca dupa regulile stramte ale unei realitati impuse. Si ce daca costumul acesta pare ai fix? Este doar o impresie, o conditionare care a avut rolul sau. Accepta-i partea buna care te-a constrans volens-nolens sa cunosti si aceasta ipostaza si sa-i intelegi lectia. Dar, nu il simti stramnt, uneori? Nu ii simti niciodata limitele? Barierele pe care le pune intre tine si infinit? Nu simti cum traiesti, in unele momente, acea stare de „bob de nisip” suparat pe toate celelalte boabe de nisip, uitand ca, impreuna cu ele alcatuiesti plaja care se continua cu oceanul care comunica, la orizont cu cerul infinit?

    TU esti cel ce esti si mai mult. Aripile noastre se ating, undeva departe si totusi aproape, caci sufletele noastre sunt tot timpul aproape. Daca nu ne simtim indeajuns, este pentru ca uitam de suflet. Ne amintim de el sporadic, oftand in zbaterea zilnica a vietii, uitand ca avem puterea personala de a topi marginile dintre mine si tine, dintre tine si zbor. De ce simti cerul departe? Cand albastrul sau coboara in fiecare secunda peste tine si te invaluie cu constienta potentialului tau nemarginit? Tu, te continui cu mine, eu ma continui cu altul si altul se continua cu cerul, cerul se continua cu marea, marea se continua cu algele si algele se continua cu miscarea ondulatorie a valurilor, care se continua cu adierea vantului ce poarta vibratia a tot ceea ce este in sus, catre Univers si in adanc, catre centrul inimii fiecaruia dintre noi, impletind astfel hora Creatiei, dansul sau in simfonia lui TOT. UNU. Cand multiplici, defapt nu desparti ci doar vezi fragmente infime din TOT si acel tot este UNU, cel ce esti si SUNTEM. Nu e incurajator sa iti amintesti ca nu ai cum sa separi? Ca separarea este o iluzie zilnica nascuta din uitare? Si nu e imbucurator faptul ca acum iti poti aminti?

    Atunci cand iti amintesti cu adevarat, repet: cu adevarat, atunci nu te lepezi de costum, nu te lepezi instant de rol, pentru ca STII ca are sensul sau, stii ca te INVATA. Cand iti amintesti cu adevarat, doar accepti rolul si, in acelasi timp, te extinzi dincolo de el. Traiesti in continuare in lumea aceasta dar si dincolo de ea, nu iti parasesti gradina, pentru ca stii ca mai ai de sadit, mai ai de udat, mai ai de plivit, mai ai de cules roade. Doar iti amintesti, ca, in paralel, gradina se afla in mijlocul unei gradini mult mai mari, ca este doar o parcela din gradina infinita, din Eden. Tu ingrijesti o parcela a Edenului. Viata ta este o parcela si ai venit sa ai grija de ea, sa o cercetezi, sa o inveti, sa gusti, sa simti, sa mirosi, sa CUNOSTI. Dar ce bine e atunci cand seara, dupa ce lucrul de peste zi s-a terminat, te poti aseza pe prispa inimii tale si poti sarbatori cu ceilalti apartenenta ta la TOT. Si ce bine este atunci cand aceasta notiunea a lui UNU, aceasta simtire sublima ti se intipareste pe manseta „costumului” ca o eticheta de lumina, singura care contine Adevarul ultim si stii, chiar si peste zi, atunci cand lucrezi la gradina proprie, ca gardul pe care il vezi nu te separa de nimic, ca ai portite peste tot, pe care le poti deschide oricand, ca comunici in permanenta cu tot ceea ce este.

    Aceasta este adevarata libertate de a FI. Ea se naste din aceasta constiinta simpla a lui UNU. Atunci te simti liber pentru ca simtind apartenenta la tot ceea ce este, devii iubire. Sa fii liber cu adevarat, inseamna sa fii iubire. Sa fii iubire nu inseamna sa nu mai fii tu, sa nu mai ai vise, opinii, intelegeri personale, sa nu mai ai dreptul la experienta, la greseala, la trairea personalizata a unor episoade din viata. Le poti avea in continuare. Poti vorbi, poti simti orice este de simtit, te poti supara si te poti bucura, poti plange si poti zambi, pentru ca toate acestea sunt omenesti. Esti rau intr-o anumita zi. Rautatea este omeneasca. Esti bun in alta zi. Si bunatatea este omeneasca. Sunt polaritati ale aceluiasi lucru, ale iubirii, intre care iti balansezi existenta. Pastreaza, insa, constienta apartenentei tale la infinit si observa ce culoare are lacrima, observa durata si culoarea furiei tale in acest context si spune-mi, sau spune-ti tie ce anume se schimba? Pentru ca ceva se modifica sigur atunci cand iti amintesti ca nu esti singur, ca nu esti separat.

    Fii tu, dar FII TU in IUBIRE si spune-mi care este diferenta. Greseste iubind, zambeste in iubire, plangi iubind si manie-te chair, iubind. Se poate. Oricum angoasele tale, si nelinistile, si lacrimile, si deversarile de cuvinte amare se produc in iubire, pentru ca esti iubire orice ai face, doar ca nu constientizezi. De aceea pare ca traiesti o drama. Atunci cand constientizezi ca orice ai face, esti iubire, atunci drama se transforma in experienta si experienta doare numai pe moment, apoi se transforma in cunoastere si pasii tai te poarta mai departe, catre o alta experienta de zambet sau de lacrima, nu conteaza! Atunci poti fii tu cu adevarat, pentru ca te deschizi vietii.

    Atata timp cat traiesti marunt intre granitele costumului tau nu esti TU, nu esti autentic. Nu faci altceva decat sa exprimi fiecare nuanta a „costumului”. Asta nu inseamna ca esti tu COMPLET. Abia cand pasesti dincolo de rol si iti amintesti ca ESTI IUBIRE, atunci esti cel ce esti cu adevarat si poti FII liber asa cum ESTI.

    Esti iubire! Acum ca stii asta, continua-ti ziua, lasa-ti pasii sa alunece pe Cale si observa ce s-a schimbat.