Caile maiestriei! “Invatator”: un rol asumat sau doar o eticheta?!

Observ tot mai adanc ceea ce se intampla in jurul meu si, din pacate, inca vad limite si neputinte chiar si acolo unde acestea ar fi trebuit sa se estompeze, chiar si la oameni care ar trebui sa fie, sa zicem asa, „maestri” care sa ajute la deschiderea celorlalti, la inaltare, la Crestere.

Sa intelegem faptul ca odata cu dezvoltarea, odata cu cresterea noastra se amplifica si responsabilitatea pe care trebuie sa o avem in tot ceea ce facem. Daca pretindem un anumit nivel de maturitate emotionala si spirituala, daca afirmam ca misiunea noastra personala este aceea de a contribui la schimbare, atunci sa ne vedem nu numai meritele ci si responsabilitatile si implicatiile a tot ceea ce intreprindem iar daca facem o greseala sa o facem in mod asumat, pe cat posibil.  

In calitate de „invatator” (si la ora actuala exista multi care si-au asumat oarecum aceasta pozitie, in diverse aspecte ale vietii), sa fii constient ca propriile tale limite si neputinte fac mai mult rau si ating mult mai mult decat daca ai fi fost pe o alta pozitie. De ce? Pentru ca ceea ce tu faci ajunge la mult mai multi oameni care te investesc cu incredere, iti dau putere si atunci impactul tau asupra lor este mult mai mare. Intelegi? Ei te cred, pentru ca asa au fost invatati sa isi caute maestrii si nu tovarasi de drum cu care sa invete impreuna. Din pacate ei isi cauta maestrii. Din pacate. Si probabil ca te gasesc pe tine. Si tu nu iti iei responsabilitatea in serios, crezi ca faci bine si iata ca, totusi, limitele tale si propriile tale neputinte ies la iveala, iar tu le livrezi la pachet cu informatia utila si acest lucru nu este laudabil pentru ca defapt atingi si limitezi si pe ceilalti, pe cei care iti acorda credit pentru ca vad in tine ceea ce nu pot vedea in ei, adica un „maestru”.

Cand faci o boacana, nu te scuza cu usurinta spunand „ei, sunt si eu om, am si eu dreptul la greseala”. Nu. Prea usor, superficial chiar. Aceasta este o fuga. In felul asta te ascunzi cu usurinta copilareasca dupa deget. Iar tu te pretinzi „invatator”. Nu trebuie sa te simti vinovat, caci vinovatia, cum bine stii nu duce la nimic bun, dar trebuie sa iti iei in serios „greseala”, sa o constientizezi, sa o admiti, sa o sondezi si sa o corectezi cu intelepciune. Nu mai spune „asta este, sunt si eu om!”, daca te numesti maestru sau ajutator. Nu spune nimic. Priveste doar cu calm si seriozitate la propria ta neputinta si accept-o, apoi lucreaza sa o corectezi. Fa asta pentru ca daca nu o faci o vei da mai departe celorlalti. O vei da mai departe celor carora vrei sa le faci bine. Da, esti si tu om, dar atunci cand te numesti „invatator”, trebuie sa ai mai multe pretentii de la tine.

Nu folosi in van termeni generici utilizati pe post de staniol, care devin defapt ambalaje goale pentru un continut ne-explicat coerent, sau pentru un continut de intelepciune pe care probabil ca nu il stapanesti in profunzime asa cum ar trebui. Exista expresii vehiculate de genul „suntem iubire”, „suntem scantei divine”, „suntem unul”, „suntem lumina”. Stii ce inseamna asta in profunzime? Aplici aceste notiuni in viata ta, clipa de clipa, sau macar te straduiesti sa o faci? Da? Esti sigur? Mai intreb inca odata si sunt sigura ca stii si tu de ce intreb: esti sigur? Esti intr-adevar „invatator”? Esti intr-adevar un „maestru”? Sau esti doar un „aforism” care suna bine pe moment?

Sa revenim acum la limite. Limitele, in cazul celor care isi asuma misiunea de „invatator”, apar atunci cand isi absolutizeaza propriul sistem, propriul model despre lume, propriul punct de vedere despre ceea ce este. Cand acestia incep sa absolutizeze ei devin limitatori, ei traseaza granite, ei inchid. Enuntul propriei viziuni este una si impunerea sa este alta. Nu poti si nu ai dreptul sa impui. Omule, pana si ingerii tac. Pana si Dumnezeu tace. Tace si te lasa sa inveti singur, sa inveti sa inveti, sa inveti sa gandesti, sa simti, sa te deschizi, sa deslusesti, sa gresesti si sa iti vezi singur greselile, sa le corectezi prin propriile puteri. Da, la capitolul acesta pana si ingerii tac. Si atunci de ce ai impune tu? De ce ai decide tu cine are dreptate si cine nu? Cine e mai destept si cine e mai ignorant? Fiecare dintre noi are dreptul sa fie ceea ce alege sa fie. Altfel Universul nu ar mai fi lasat aceasta libertate nimanui. Treaba ta de „ajutator” este sa enunti, sa iti spui opinia, sa raspandesti informatia, nu sa o impui, nu sa judeci pe cei ce nu iti impartasesc punctul de vedere sau credinta in propriul tau sistem. Tu pui darul tau pe masa, il impartasesti deschis si cine poate si trebuie, va lua ceea partea care ii va fi necesara. Atat. Cand incerci sa impui, defapt tu inchizi acea persoana. Cand il faci sa se simta prost pentru ca are un alt punct de vedere, iarasi il inchizi, il faci sa nu mai creada in el insusi si mai rau, sa nu mai aiba curajul sa exprime ceea ce simte si crede. Da, e dificil sa iti prezinti punctul de vedere si apoi sa intelegi ca fiecare este liber sa ia ce doreste din ceea ce tu oferi. Este o provocare sa continui si sa nu te retragi atunci cand observi ca ceea ce transmiti nu este primit sau acceptat de catre toti, este o provocare, in acelasi timp sa nu incerci sa impui si este o provocare sa intelegi ca trebuie sa ramai tot timpul deschis la nou si sa nu absolutizezi propriul tau adevar. Dar de aceea te numesti „invatator”. Un invatator face fata acestor provocari. Iar un invatator desavarsit renunta la rangul si la titulatura, la rolul de invatator si devine tovaras de drum. Ii asista pe ceilalti acolo unde este nevoie, unde este chemat, isi exprima darul si propria viziune despre lume dar la randul sau invata de la toti, impreuna cu toti, deschis, capabil sa isi infranga egoul, fara sa se simta jignit si fara sa simta nevoia sa se justifice atunci cand greseste, recunoscand deschis propria neputinta, stiind ca o neputinta nu reprezinta un capat de tara si aratandu-se deschis sa o depaseasca impreuna cu fratii sai. Acesta este un exemplu de adevarata verticalitate, aceasta este o intelepciune de maestru. Nu este nimeni deasupra nimanui, iar cel ce chiar este deasupra stie ca asta nu inseamna nimic pentru ca ceilalti vor ajunge toti in pozitia in care el se afla acum.

Pentru ca nimeni nu le stie defapt pe toate. Pentru ca ceea ce putem vedea de aici, din plan fizic, nu reprezinta un adevar absolut ci sunt piese dintr-un puzzle mult mai amplu (halucinant de amplu si de complex) si pentru ca oricum acestea sunt toate niveluri de interpretare si traduceri proprii intr-o oarecare masura, pentru ca fiecare are dreptul la propria sa evolutie in ritm propriu si dupa alegeri proprii, pentru ca ceea ce lipseste in lume, la ora actuala, dincolo de informatie sunt valorile reale constientizate si traite in profunzime, din toate aceste motive, un „invatator”, in opinia mea, ar trebui sa fie un prieten bun, un tovaras de suflet care DESCHIDE.

De aceea el trebuie sa fie foarte atent si exigent cu sine insusi, exigent nu pentru a se chinui ci pentru ca intelege ca asa este bine si firesc. Pentru ca intelege ca atunci cand oferi ceva cuiva, in felul acesta, devii responsabil de ceea ce oferi. Asadar este important sa fie capabil sa isi observe si sa isi accepte realmente limitarile, sa fie capabil sa isi domine egoul pentru a nu impune, pentru a nu se simti jignit de neputintele celorlalti, pentru a ramane deschis la nou si pentru a practica cu adevarat smerenia, simplitatea si iubirea pe care o predica… cu toti si in absolut toate cazurile, pe cat posibil. Altfel, este necesar ca el sa recunoasca ca doar „incearca sa devina maestru”.

Da, multi dintre noi, au cate ceva pretios de oferit celorlalti si o fac. Dar ar trebui sa se opreasca o clipa si sa priveasca mai adanc la modul in care o fac. Daca nu pentru ceilalti, macar pentru ei insisi, pentru a reusi sa faca lucrurile tot mai autentic, tot mai bine, tot mai profund. Altfel ramane o treaba facuta pe jumatate.

Am o sugestie pentru tine, cel ce te numesti oarecum „invatator”. Atunci cand lucrezi cu cineva, priveste-l si intreaba-te intotdeauna: „Pe acest om l-am limitat sau i-am dat aripi? L-am deschis sau i-am mai adaugat un precept pe care sa-l urmeze cu strictete in virtutea adevarului meu personal pe care il cred aplicabil in cazul tuturor?”. In cazul in care constati ca l-ai deschis, ca l-ai invatat sa gandeasca, ca l-ai ajutat sa se deblocheze si sa isi dea voie sa fie, sa gandeasca, sa simta, sa greseasca fara teama si sa se ridice din greseala pentru a merge mai departe, ai facut o treaba excelenta. In cazul in care iti dai seama ca ai semanat in el si cea mai mica limitare, senzatie de „eu sunt mic si nu stiu”, rusine de a se exprima pe sine pentru ca nu este in acord sau nu ajunge la nivelul tau, atunci opreste-te si evalueaza-ti singur rezultatul, priveste in tine si raspunde-ti singur cu toata sinceritatea de care esti capabil.

Avem nevoie de valori reale, de exemple reale de valori aplicate, nu de jumatati de masura, nu de persoane care declara ceva si apoi actioneaza fara atentie, cu superficialitate, fara compasiune, fara intelepciune, ghidati de propriile neputinte neconstientizate, numindu-se in continuare „invatatori”, „pionieri”, „maestri”. Avem nevoie de oameni care sa ne deschida, care sa ne invete sa ne intrebam si sa gandim, sa simtim singuri, nu de „maestri” care sa ne serveasca adevaruri proprii ca fiind absolut valabile si singurele reale si posibile.

Avem nevoie de tovarasi de drum autentici, cu suflet deschis, cu intelepciune cizelata, cu adevarat in slujba sufletului si atentie: CU ADEVARAT IN SLUJBA CELORLALTI.

Tine minte „invatatorule”: tu nu esti superior celorlalti, ci esti IN SLUJBA CELORLALTI. Suna dur, probabil, dar un maestru adevarat intelege ce inseamna sa fie in „serviciul semenilor sai”, facand asta nu pentru merite, ci pentru ca stie ca asa este firesc si natural. Cand esti in servicul celorlalti, deschizi, nu inchizi, esti suflet si nu ego, iubesti tot timpul, nu doar in anumite situatii, iti recunosti greselile si dai exemplu de smerenie si sinceritate fara a iti acoperi defectele pentru a nu te face de rusine.

Chiar daca nu ai atins inca acest nivel, nu este o problema. Important este sa constientizezi ca inca nu ai atins acest nivel. Sa iti constientizezi limitele si neputintele si sa lucrezi la ele, cu atat mai mult cu cat ele au impact mult mai mare asupra celorlalti, de pe pozitia pe care te afli. Important este sa tinzi permanent catre acest nivel fara a declara ca l-ai atins inainte sa il atingi cu adevarat . Succes!

Cu drag!