•  Navigation
  • Caracterul competitiv – ce insuflam copiilor nostri si de ce?

  • Ori de cate ori am intrebat pe cineva de ce pune atat de mult pret pe spiritul de competitie, raspunsul s-a dus imediat in directia in care, traim intr-o societate in interiorul careia, fara asa ceva nu te poti descurca. Nu pot decat sa observ cu o  oarecare tristete faptul ca aceasta nevoie oarba de supravietuire in societate a devenit un act de o incredibila importanta, de o importanta atat de mare incat nici nu mai stam sa ne intrebam daca:

    – societatea in care ne straduim sa supravietuim este una sanatoasa?

    – ce efecte are aceasta lupta pe care o ducem pentru supravietuire asupra noastra si asupra semenilor nostri, efecte la nivel psihologic, de mentalitate dar si la nivel de sanatate?

    – daca aceasta convingere cum ca suntem tot timpul in competitie unii cu ceilalti si trebuie sa fim competitivi pentru a ne mentine la un anumit nivel, este ceva real sau este o notiune pe care am luat-o de-a gata ca niste roboti, atunci cand ne-a fost inoculata de catre mediu, familie sau scoala, fara a o pune niciodata, la modul cel mai serios, sub semnul intrebarii?

     

    Daca pana acum nu nu ti-ai pus aceste intrebari, te sfatuiesc sa iti aloci o jumatate de ora de liniste si sa reflectezi la acest aspect al vietii tale, la caracterul competitiv al existentei tale de zi cu zi (in orice fel de doza ar aparea el in cazul tau) si sa raspunzi cu rabdare la mini-chestionarul de mai sus. De ce? Pentru ca doza de competitivitate din interiorul tau nu te afecteaza numai pe tine ci o rasfrangi asupra mediului in care traiesti iar propria ta mentalitate este cea cu care vei planta sau plantezi semintele in proprii tai copii, fiind astfel, responsabil, pentru gradul de constiinta, echilibru si maturitate al acestora din urma. Si este extrem de important sa fim constienti la modul cel mai serios de ce anume insuflam copiilor nostri si de ce!?!

     comp

    Pana una alta, pentru a reusi sa constientizam ceea ce ii invatam pe copii nostri si de ce – sa incercam sa despicam putin firul in patru in ceea ce priveste ideea de competitie si sa aducem putina lumina asupra acestui concept, pentru ca, in final, sa vedem daca ni se mai pare la fel de firesc sa o adoptam ca si model de comportament in propria noastra viata.

    De unde anume vine nevoia de competitie? Ce anume dorim sa obtinem atunci cand concuram cu ceilalti? Cautam tot timpul acel „mai bun” sau „mai mult” pentru ca, din nou, asa cum am vazut si in articolele anterioare, ne dorim reconoastere si apreciere. Dorim sa simtim propria noastra valoare, valoare pentru care si in absenta careia, suntem dispusi sa ducem o lupta fara sens cu ceilalti, doar pentru a o obtine intr-un fel sau altul. Atunci cand esti in competitie cu semenii tai, nici macar nu esti in competitie la nivel de sine real, de ceea ce esti tu cu adevarat, ci doar la nivel de masca. Iti cizelezi masca, arati ceea ce trebuie aratat, pentru a fi „mai bun” sau pentru a avea „mai mult”, pentru ca valoarea proprie sa fie recunoscuta de catre ceilalti. Cu alte cuvinte, traiesti o viata falsa pentru un scop fara importanta reala. Cum ti se pare aceasta perspectiva?

     

    Care ar fi, defapt, un mod cu adevarat plin de Sens, matur si sanatos de a trai? Simplu: cel in care iti cunosti si iti simti cu tarie propria valoare, stiind ca esti Creatie Divina si ca esti la fel de valoros ca ceilalti semeni ai tai prin propria ta unicitate cu care contribui la intreg. Cand reusesti sa constientizezi acest lucru, sa il intelegi, dar si sa il integrezi la toate nivelurile fiintei tale astfel incat aceasta sa fie baza comportamentului tau de-a lungul existentei, atunci caracterul competitiv cade in derizoriu. Si, intr-adevar, privit de la un alt nivel de constiinta, de pe o pozitie de echilibru si maturitate reala, spiritul de competitie devine un comportament derizoriu demn de o societate bolnava cu mentalitate infantila.

    Spiritul de competitie este o notiune care se naste dintr-o acuta lipsa de iubire reala din interiorul individului, o lipsa de respect si de insuflare a stimei de sine in familie, de-a lungul copilariei, perpetuata si chiar accentuata mai apoi in scoala, in societate si la locul de munca. Spiritul de competitie este o componenta a unui ego dezechilibrat, al unei societati bolnave care ar trebui inlocuit cat mai repede cu putinta cu ideea de cooperare, dar nu acel tip de cooperare in care cu totii suntem la fel, cooperarea de tip uniforma fiind la fel de daunatoare precum spiritul de competitie, ci cu o conlucrare in cadrul unui mediu care recunoaste valoarea UNICITATII fiecaruia, unicitate care trebuie descoperita, incurajata si cultivata in asa fel incat, aceasta sa isi poata aduce contrubutia la intreg, intr-un mediu armonios.

    Nu vi se pare normal ca societatea sa fie total dizarmonioasa in conditiile in care: unicitatea fiecaruia este ignorata? Ba mai mult, peste aceasta, peste sinele real si unic al fiecruia sunt aruncate masti menite sa forteze in respectiva persoana o serie de abilitati ce nu ii sunt caracteristice, numai pentru ca acestea din urma „prind” si „sunt de viitor” sau „iti asigura un trai mai bun”, astfel incat societatea ajunge sa fie formata din membri mascati si falsi care isi ignora reciproc valoarea, atentand unul la stima de sine a celuilalt, facand astfel ca lupta sa se se poarte de pe o pozitie de frustrare si tensiune interioara, pierzand din vedere Sensul, Adevarul, Frumosul si orice alta valoare reala a fiintei umane. V-ati raspuns acum la prima intrebare pe care am pus-o la inceputul articolului? La acea intrebare care chestiona „sanatatea” si „maturitatea” societatii in care traim, societate care, de pe o pozitie defectuasa, promoveaza in continuu si prin toate mijloacele „spiritul de competitie” pe care am ajuns cu totii sa il imbratisam orbeste intr-o masura mai mare sau mai mica. Daca da, reflectati la acest raspuns si integrati-l in fiinta voastra, observati efectele si transformarile pe care raspunsul revelator pe care vi l-ati dat le implica.

     

    Atunci cand suntem in competitie, ne luptam. Chiar si atunci cand suntem intr-o competitie care implica notiunea de „fair play”, chiar si atunci, trebuie sa recunoastem ca lupta exista si ne luptam de pe o pozitie de superficialitate. De ce? Pentru ca un ego dezechilibrat nu va putea accepta niciodata la nivel sincer si profund spiritul de „fair play” pe care il va afisa doar in exterior pentru ca asa „e frumos” (inauntru frustrarea, mai mare sau mai mica, facandu-si tot timpul aparitia) si in al doilea rand pentru ca luptandu-ne sa demonstram cine este mai bun la un anumit capitol din viata noastra, pierdem din vedere faptul ca suntem fiinte complexe, iar valoarea fiecaruia nu este data de competentele personale intr-un anumit sector ci aceasta deriva tocmai din vibratia unica si complexa a fiecaruia, vibratie ce trebuie lasata sa se exprime, corectata acolo unde este nevoie si cizelata acolo unde exista potential. Si, din pacate, omul are o tendinta venita dintr-un mod de gandire superficial, de a generaliza foarte multe aspecte ale vietii.

     

    Daca reusesti sa privesti la adevarata natura a fiintei tale, dincolo de conditionarile unei societati consumiste si superficiale, cu notiuni si cunoasteri trunchiate, atunci iti poti da seama ca spiritul competitiv este inutil, ca nu isi are locul intr-o viata sanatoasa si echilibrata, ca nu trebuie sa fii „mai bun decat nimeni” sau sa ai „mai mult” decat altcineva, ca propria ta valoare iti este intrinseca, ca ea exista inauntrul tau si nu trebuie demonstrata prin lupta, o lupta care creaza numai tensiuni interioare degenerate in : frustrari, angoase, manie, invidie, ura si asa mai departe.

    Este nevoie sa „fii mai mult”, dar intr-un alt sens decat cel pe care societatea te-a invatat pana astazi. Aceasta nevoie este important sa vina din fiinta ta dezbracata de acel ego dezechilibrat, de dincolo de masca, este important sa vina din acea nevoie fireasca de evolutie, evolutia personala la nivel de suflet fiind una naturala oricarei fiinte. Si atunci DA, incerci sa devii mai bun si mai matur si mai echilibrat in fiecare zi, dar fara a te lupta cu nimeni si fara a dori sa fii primul in ceva anume in detrimentul altcuiva si mai ales, mergand pe un drum cu Sens, pentru ca evolutia personala sanatoasa, are intotdeauna un Sens inalt… real.

    Lupta aduce cu sine incrancenare. Echilibrul si armonia, destind si iti deschid calea spre Sens.

    Eliberarea de caracterul competitiv este o chestiune de atitudine interioara, inainte e toate. Poate ca inca trebuie sa iei parte la concursuri, insa este important ceea ce simti in interiorul tau. Este important felul in care te privesti pe tine insuti in acele situatii si modul in care ii vezi pe ceilalti in context. Daca te simti ca intr-o lupta, constientizeaza tensiunile interioare care se nasc in interiorul tau si incearca sa iti amintesti ca, daca ti-ai putea vedea esenta si adevarata natura a fiintei, nu ai mai simti nevoia sa lupti. Constientizeaza acest adevar si simte cum tensiunea din tine dispare, respira linistea si observa cum se schimba si perspectiva asupra semenilor tai implicati in competitie. Apoi da tot ce ai tu mai bun de dat in acea situatie dar nu pentru a fi mai bun decat celalalt, nu pentru a te lupta cu celalalt ci pentru a te depasi pe tine insuti cel de ieri si pentru a face inca un pas pe calea propriei tale evolutii

    Observa, observa, observa… in felul acesta cresti, intelegi, devii, te echilibrezi si intri pe o panta de maturizare personala.

    As vrea sa termin articolul de fata cu un extras dintr-una din cartile lui Albert Elis pe tema competitivitatii. Acesta ne impartaseste urmatoarele:

         „– De ce, imi intreb rudele, prietenii si pacientii, de ce trebuie sa ai rezultate mai bune decat persoana aceasta sau cealalta?

    –          Ei bine, ma simt ca un paduche daca nu reusesc.

    –          Dar ce te face sa te simti ca un paduche? Ca si cum ai fi neaparat o persoana de nimic daca nu ai avea rezultate mai bune decat altcineva?

    –          Nu stiu, pur si simplu asa simt.

    –          Dar de ce simti asa?

    –          Chiar nu stiu ce sa spun. Cred ca nici nu m-am gandit la motiv.

    –          Exact! Ai acceptat doar ideea fara sa te gandesti la ea. Cineva te-a invatat sa crezi ca daca ai rezultate mai bune decat altcineva, reprezinta un avantaj. (…) tu amplifici asta la <Valorez ceva pentru ca am performante>. Astfel generalizezi exagerat si irational: caci nu iti poti evalua in mod legitim propria persoana, propria esenta. Tu esti o fiinta complexa si in continua schimbare, ceea ce face imposibila o evaluare globala valida. ” (ALBERT ELIS)

     Cu drag!