•  Navigation
  • Cel mai mare mister: LUMINA - partea 1

  • Ccel mai mare mister: ce este LUMINA?

    In secolul 19 oamenii de stiinta au inceput sa studieze structura de baza a Universului intr-o incercare de a intelege cum lucrurile stau la un loc. Intr-un experiment extrem de simplu, ei au cautat sa determine natura luminii, insa rezultatele au fost neasteptate si au creat un mister pe care cele mai mari minti nu au reusit sa il rezolve pana in ziua de de astazi.

    In anul 1803, un fizician pe nume Thomas Young a studiat unele sonore si a pornit de la presupunerea ca lumina este si ea un fenomen ce implica unde. Aceasta ideea contrazicea teoria curenta a acelui moment, dezvoltata de catre Isaac Newton, care privea totul in termeni de particule. Young a observat ca lumina putea fi incetinita atunci cand trece printr-o prisma si a observat ca culorile pareau sa fie mai usor explicate ca un fenomen de unda decat ca particule de lumina. Astfel, Thomas Young s-a decis sa faca un experiment care sa incheie acest conflict.

    Ceea ce nu avea de unde sa stie, este faptul ca acest experiment avea sa deschida cutia Pandorei, plina de enigme ce incalcesc creierul si contrazic intelegerea noastra in legatura cu Universul si realitatea in care traim. Dupa cum veti vedea, rezultatele experimentului reprezinta o privire intr-o alta dimensiune, unde timpul insusi poate merge inapoi sau sta pe loc. Acest mister dureaza de peste 200 de ani si nu ne-am apropiat deloc de rezolvarea sa. Insa, atunci cand si daca va fi in cele din urma inteles, civilizatia noastra se va schimba dramatic si realitatea va trebui sa fie reconstruita.

    Experimentul cu 2 fante (1803)

    Thomas Young a incercat sa pastreze lucrurile simple. El a cautat exemple din experienta de zi cu zi care aratau daca lucrurile sunt particule solide ale unor unde oscilatorii. Voi incerca sa explic acest experiment folosind niste analogii moderne astfel incat sa fie mai usor de inteles.

    Sa ne imaginam ca aveti un zid lat din beton cu o deschidere rectangulara, ca o fereastra, in el. La o anumita distanta in spatele zidului de ciment, se afla un al doilea zid. Acest al doilea zid este construit din rigips subtire si nu are nici o fereastra. Voi veti sta la o anumita distanta in fata primului zid si a ferestrei. Aveti un pistol (reprezentat de triunghiul de dedesubt) si incepeti sa trageti prin fereastra. Pe masura ce faceti acest lucru, observati ca gloantele trec prin fereastra deschisa si lovesc cel de-al doilea zid unde fac gauri.

     

    Pentru ca va aflati la o anumita distanta de fereastra (si presupunem ca nu sunteti un foarte bun tragator) gloantele voastre isi schimba directia cu fiecare impuscatura pe care o faceti. Dupa ce veti fi tras de sute de ori, veti observa ca modelul gaurilor din rigips seamana cu forma rectangulara a ferestrei. Acest fapt nu este deloc surprinzator si este perfect logic.

    Acum, vom adauga o a doua fereastra rectangulara la cativa metri la stanga primei ferestre si incepem sa tragem din nou (dedesubt). Pentru ca ne aflam la o anumita distanta de cele doua ferestre, unele dintre gloante vor trece aleatoriu printr-una sau prin cealalta fereastra. Unele pot chiar lovi zidul si astfel sa nu treaca prin nici o fereastra. Insa, destul de multe trec prin cele doua ferestre astfel incat modelul gaurilor de pe rigips imita cele doua dreptunghiuri. Iarasi, acest fapt nu este surprinzator si este exact ceea ce ne-am astepta sa fie in lumea cu care suntem obisnuiti.

    Gloantele sunt obiecte solide cu aceeasi dimensiune si greutate si desi traiectoria lor printr-una dintre cele doua ferestre este aleatoare, putem observa un model clar pe rigips.

    Apoi, Young si-a imaginat cele doua ziduri scufundate intr-o piscina cu apa. In loc de gloante sa ne imaginam  ca avem ceva ce genereaza o unda in apa. La fel ca in exemplu de mai sus, vom incepe cu doar o fereastra deschisa. Dupa cum am aratat mai sus, cand unda ajunge la fereastra deschisa, trece prin ea si se indreapta pe partea cealalta catre rigips. De data aceasta nu vom avea gauri de la gloante astfel incat va trebui sa gasim o metoda de a masura intensitatea valului. Sugerez sa ne imaginam mingii de ping-pong ce plutesc si care lovesc rigipsul, astfel stiind cand unda loveste cel de-al doilea zid.

    Avand doar o fereastra deschisa, suntem in situatia in care cea ai puternica parte a valului loveste zona din spatele ferestrei cu o intensitate mai mica pe fiecare laterala. Iarasi, nimic surprinzator aici.

    va continua…