•  Navigation
  • Da, POTI! Oricand!

  • Inca de mici copii am fost invatati sa „depindem”. Am depins de mama si de tata, apoi le-am dat socoteala zilnica pentru tot ceea ce am facut. Am despins apoi de profesori si de evaluarile acestora si apoi am continuat sa depindem in mod neintrerupt de cate ceva sau de cineva: stat, prieteni, bani, vremea de afara, mancarea din frigider, hainele din sifonier, de linistea din casa sau de programele TV de dupa-amiaza.

    Suntem dependenti si aceasta dependenta a devenit o obisnuinta din care, daca nu invatam sa iesim, nu vom extrage decat limite dupa limite, limite ale propriei linisti interioare, limite ale bucuriei, limite ale propriei intelegeri, viziuni si experienta de viata.

    Avem impresia ca doar interactionam cu ceilalti, ca traim in societate si atunci este normal ca deciziile, parerile noastre si starile de spirit sa se intersecteze sau sa fie influentate intr-o oarecare masura de catre ceilalti sau de catre mediul exterior. In realitate noi nu doar relationam ci in permanenta „depindem”, ne lasam condusi, cedam propria putere personala celorlalti, ne pasam responsabilitatea pentru propriile vieti, de la unul la celalalt si rareori ne dam seama ca facem acest lucru.

    De ce omul simte nevoia sa fie condus? Din obisnuinta, din necunoastere, din neputinta si din slabiciune. De mici, prea putin am fost invatati ca „PUTEM!”sau daca ni s-a spus in anumite circumstante ca putem, acelea au fost experiente impuse de ceilalti. Nu ni s-a comunicat faptul ca defapt putem in orice situatie si mai ales ca ne putem reinventa sau modela, intari si bucura oricand, nu ni s-a revelat ca avem aceasta putere de a fi asa cum suntem si cum dorim sa fim indiferent de factorii componenti ai realitatii prezente. Ori, in realitate avem aceasta putere. Puterea de a fi linistiri, senini, bucurosi, entuziasti, creativi si zambitori, in orice moment al vietii noastre.

    Atunci cand momentele noastre de fericie ne sunt intotdeauna daruite de factori exteriori noua iar in noi insine nu exista o platforma solida a bucuriei, aceasta fericire este trecatoare, precum fulgul de nea ce se topeste la contactul cu asfaltul. Tot asa, si sacficiul facut pentru ca „trebuie”, de o maniera neasumata complet nu duce decat la fustrare interioara. Iata, atunci, cum ne traim viata printre momente de fericire efemera care se topesc numaidecat in rutina cotidianului si acumulari nenumarate de frustrari datorita sacrificiilor mici si mari pe care nu ne facem in mod asumat, de pe o poztie de forta interira, ci dintr-un colt de neputinta al fiintei noastre.

    Da, bucuria interioara poate fi independenta de realitatea pe care o traim si se poate manifesta in orice circumstanta!

    Da, linistea interioara este o stare de a fi care nu depinde de cele ce se intampla in exterior.

    Acestea sunt forte interioare independente pe care insa nu le folosim pentru ca nu le cunoastem existenta, pentru ca nimeni nu ne-a vorbit despre puterea lor de manifestare si despre faptul ca ne-am nascut indiscutabil cu aceste daruri ce asteapta, in centrul fiintei noastre, sa fie descoperite.

    Da, ca sa iti recapeti puterea personala, ca sa incepi sa iti explorezi centrul fiintei, este posibil sa devii, sau sa pari, pentru o vreme „egoist”. In stadiul in care ne aflam, dependenti, supusi conditionarilor, inafara noastra, deconectati de la adevarata noastra natura, este nevoie de o perioada de „egoism”, de o perioada in care sa nu mai facem ceea ce ne spun ceilalti daca acest lucru este contrat propriilor noastre simtiri, o perioada in care sa intram adanc in noi si sa ne cunoastem, o perioada in care sa avem timpul nostru pentru noi insine. Este doar o faza, un proces de iesire din niste obisnuinte bolnavicioase si limitatoare. Inveti sa spui NU, inveti cine esti, ce doresti, inveti ca meriti, inveti ca poti, petreci timp cu tine, te explorezi, iti zambesti, te umpli. Apoi te poti reintoarce catre un oarecare echilibru.

    Ceea ce se petrece acum, insa, nu este nici pe departe echilibru. Din contra, este un dezechilibru major, in care individul se cedeaza pe sine in totalitate unei realitati impuse si unor adevaruri trunchiate, fara a fi nici macar constient de ceea ce face.

    Viata ta este un Dar. Trateaz-o ca atare. Ingrijeste-o, cunoaste-i frumusetea intrinseca si nu mai avea impresia ca aceasta este valoroasa sau minunata doar atunci cand ti-o lauda ceilalti. Relationarea cu ceilalti este importanta, esentiala chiar, dar de pe cu totul alte pozitii. Cu ceilalti poti fi in armonie atata timp cat armonia si linistea domnesc in sufletul tau si esti constiente de ele, atata timp cat le-ai reactivat in inima ta si acum ard asemenea unor faclii ce nu pot fi stinse de catre nimeni si nimic. Pana atunci, relatiile interumane vor fi unele de dependenta, de invinovatire reciproca, vor reprezenta un joc al oglinzilor care sa ajute omul sa scoata la iveala acele probleme care il impiedica sa FIE ceea ce ESTE. Si atunci este nevoie sa fii o vreme „egoist”, sa iti iei o vacanta si sa intreprinzi o Calatorie reala in interiorul tau. Sa cauti comorile interioare si sa le activezi. Apoi intoarce-te in lume si observa diferenta. Ce culoare are acum viata, lumea, existenta? Cum se vede totul de la fereastra bucuriei?

    Cu drag!