•  Navigation
  • DEvenire

  • Atunci cand ma intreba cineva cate ceva despre mine, imi place sa spun:

    „Desi m-am nascut in Bucuresti, mi-am trait copilaria in Ardeal, cu bunicii mei alaturi de care am invatat placerea de a savura mirosul de iarba proaspat cosita, alergatul cu bicicleta pe strazile prafuite pline de copii razgaiati, campioni la topaiala incoerenta si aducatoare de zambete si nu in ultimul rand placerea si uitarea de sine pe care mi-o daruia o felie de paine cu untura rumegata impreuna cu bunicul meu in padure in timp ce ascultam greierii si asteptam aparitia efemera a vreunui cerb ratacit. De atunci scriu, traiesc si DEVIN…”

    DEVIN. Devin ce? Nici eu nu stiu si in asta consta farmecul vietii. Stim ca in final vom deveni Lumina. Ce este defapt acea lumina? Am putea raspunde: Iubire. Ce este cu adevarat acea Iubire? Cum se simte? Ce culoare are? Ce gust? Ce parfum? Nu stim, pentru ca inca nu o putem cuprinde. Tocmai de aceea nu putem adauga nimic dupa cuvantul DEVENIRE pentru ca niciunul dintre noi nu cunoaste pe deplin Adevarul Ultim, Tinta Ultima. O putem intui dar misterul ramane. Acest mister este acela care ne alimenteaza, pentru ca intretine starea permanenta de copil, mirarea continua si bucuria descoperirii permanente. SURPRIZA!

    Dumnezeu ne-a dat uitarea temporara si odata cu ea, darul Devenirii. Noi insine, la nivel de spirit, ne-am daruit uitarea a ceea ce suntem cu adevarat tocmai pentru a gusta din bucuria Devenirii. Mai tineti minte timpul copilariei si zilele magice ale Craciunului. Stiati ca veti primi daruri, dar nu stiati exact ce. Poate ca primeati cateva indicii dar niciodata descrierea completa a acestora. De aici si entuziasmul, placerea surprizei, a descoperirii. Asa si cu Devenirea. Suntem cu totii copii ai Creatiei care asteapta dezvaluirea adevarului ultim stiind ca acolo este ceva cu adevarat frumos, magnific, stralucitor, necunoscand inca, cu exactitate, toate nuantele sale. Acesta este jocul vietii pe care il jucam cu totii mai mult sau mai putin serios. Asta inseamna sa te bucuri de Cale. Calea si devenirea sunt una. Devenirea este unul dintre aspectele principale ale „jocului” vietii. Nu incerci sa stii de la inceput rezultatul, nu te amarasti din cauza acestei necunoasteri ci intri cu pofta in joc si te bucuri de fiecare clipa. De aceea nu cauta neaparat Raspunsul Ultim ci traieste si intreaba-te cu mirare de copil. Si cand ai primit un raspuns, continua sa intrebi despre acel raspuns. Si tot asa. Intrebarea naste intrebare. Bucuria descoperirii naste bucuria altei descoperiri. Curgi. Devenirea inseamna curgere. Am venit aici pentru a ne lasa sa curgem, pentru a curge prin viata si pentru a lasa viata sa curga prin noi. Suntem paraiase mai mult sau mai putin tulburi prin padurile Creatiei. Coboram, urcam, ne impletim si in cele din urma ne vom uni cu totii intr-un Ocean de Lumina. Pana atunci, insa, suntem prinsi in aceasta aventura a existentei pe care este bine sa o traim, pentru ca daca ne-am trezit brusc prinsi in valtoarea sa, inseamna ca am ales sa facem acest lucru. Altfel am fi ramas un strop din acel Ultim Ocean de Lumina. Nu am fi pornit pe acest drum de la bun inceput.

    Dar iata-ne aici, cu o minte, o inima si un corp, toate instrumente cu care ne jucam Devenind. Sa ne bucuram de joc si sa stim ca este doar un joc, cu mentiunea ca este totusi un joc serios. Oceanul Ultim de Lumina exista si este real. Acesta ne asteapta si drumul pana la el este o aventura, un mister, este cunoastere. Daca simtiti nevoia sa adaugati neaparat ceva dupa cuvantul Devin, sa spuneti exact ce anume Deveniti, stiti ca orice ati adauga acolo nu este decat un raspuns fragmentat, o farama infima din ceea ce ESTE din ceea ce SUNTETI. Orice adaugire pe care o aduceti acestui cuvant este corecta dar nu este decat partiala. Ideea cunoasterii adevarului ultim este o utopie si multumesc Cerului ca este asa. Altfel unde ar mai fi bucuria descoperirii?

    Dumnezeu ne-a lasat, totusi un hint despre Tinta Devenirii. Acest indiciu se afla in fiecare din noi, sadit in centrul fiintei, in adancul inimii. Nu putem pune in cuvinte, nu putem raspunde la nivel cognitiv, dar putem SIMTI. Este o simtire subtila, o culoare neclara, un parfum fin, parfumul a ceea ce suntem cu adevarat. Nu pot explica. Si nici tu nu poti, oricat ai incerca, dar poti simti si, cu cat te deschizi mai mult vietii si cunoasterii de lume si de sine, aceasta simtire se accentueaza si devine tot mai pregnanta. Atentie: nu spun mai clara, ci mai pregnanta. Simtirea a ceea ce suntem cu adevarat, a Oceanului de Lumina spre care ne indreptam, aduce cu sine singura certitudine pe care o putem avea: ca ceea ce ne asteapta este mai mult decat frumos, mai mult decat magnific, mai mult decat Iubire. Cu aceasta certitudine in suflet putem pasi cu bucurile pe calea Devenirii noastre pentru ca stim ca surpriza care ne asteapta este una placuta, este Lumina din Lumina, este Iubire suprema. De altceva nici nu avem nevoie. Putem atunci sa multumim acestei stari temporare de „amnezie” care ne permite sa jucam jocul misterios al evolutiei noastre, a tuturor, impletindu-ne existentele in frunza copacilor, rumegand culorile apusului, lacrimand si zambind, cazand si ridicandu-ne. Ati vazut copil care sa nu fi cazut niciodata in joaca sa? Toti copii cad si se ridica, plang si apoi zambesc dar totul este facut cu pofta, cu avant, plenar. Copiii stiu. Copilul din noi stie. Doar mintea noastra, de altfel utila in anumite aspecte ale existentei, dar clar limitata, doar ea doreste sa adauge ceva dupa cuvantul Devenire. Copilul din noi, aspectul de inocenta si lumina din adancul nostru nu simte aceasta nevoie. Acesta imbratiseaza curgerea si se bucura de ea. Copilul din noi STIE si DEVINE.