•  Navigation
  • EFT - o sansa pentru fiecare

  • Dragi prieteni, pentru ca de ceva timp am inceput sa studiem si sa aplicam diverse metode de tratament, iar in acest periplu al nostru prin fiecare dintre ele am intalnit, la momentul potrivit, ori persoane extraordinare si inspirate, care pun pasiune in ceea ce fac, pentru ca sufletul lor lucreaza prin ei, ori am “dat peste” materiale potrivite care ne-au ajutat sa invatam noi elemente in legatura cu VINDECAREA in general si cu ce inseamna ea la toate nivelurile. Probabil ca daca ati mai pasit pe aici, pe la noi pe Harmony Group, ati aflat ca titlul acestui site este exact directia pe care noi ne-am stabilit-o in viata, calea catre echilibrul si armonia interioara. In aceasta idee, vindecarea este intr-adevar acest echilibru si armonie ce se gaseste, la nivel potential, in fiecare dintre noi.

    Articolul de astazi are doua componente: una este cea umana, iar celalalta este tehnica propriu-zisa si ce realizeaza ea in cadrul procesului de vindecare. Am sa incep cu omul, cu Liliana Stanciu, pe care am cunoscut-o de curand si pe care o recomandam din toata inima pentru ca dincolo de faptul ca stapaneste extraordinar de bine aceasta tehnica de eliberare emotionala – aceasta fiind numai una dintre valentele acestei tehnici – este un OM cu majuscule. Daca ti-ai face potretul robot al mamei perfecte probabil ca Liliana s-ar incadra destul de “perfect” in acest cadru, insa omul Liliana Stanciu depaseste acest cadru, pentru ca ceea ce face atunci cand “ataca” problemele cu care este confruntata, este natural, bland dar si profund. Un soi de curatenie a copilariei compusa intr-un mod fericit cu o intelepciune de obicei intalnita la oameni trecuti de o anumita varsta, acest fapt fiind o dovada a faptului ca e un om cu sufletul deschis, pentru ca de acolo vin aceste calitati ce insufletesc vehicolul in care salalsluieste. O puteti gasi la adresa: http://eliberareemotionala.ro/ unde puteti afla mai multe despre ea si despre tehnica EFT.

    Despre tehnica in sine sunt destul de multe articole valororase, iar informatiile de pe site-ul Lilianei sunt elocvente si cuprinzatoare in legatura cu ceea ce EFT-ul poate sa faca pentru voi. Cred ca cea mai elocventa imagine pe care am putea sa o zugravim ar fi sa ne imaginam meridianele energetice ce curg pe deasupra si prin corpul nostru (un soi de sistem de vene si artere ce poarta nu sange ci energie vitala, Qi). Aceste meridiane se pot bloca partial din cauza unor “reziduri” neprocesate, al unor energii care nu si-au gasit “rezolvarea” in interiorul nostru, blocaje ce cu timpul devin din ce in ce mai mari si mai problematice datorita acumularilor. EFT-ul practic este o “cura”, o curatare a acestor canale de energie, care sunt interfata dintre evenimentul propriu-zis ce creaza trauma sau problema si reactia emotional – psihologica a fiecaruia. E un soi de acupunctura/presopunctura cu tinta exacta si non-invaziva. Datorita faptului ca acolo unde ne punem atentia este si energia noastra concentrata, aducerea in constient a problemelor ce au creat blocajele combinat cu tehnicile propriu-zise EFT practic conduc spre eliberarea acelor blocaje si “integrarea” adevaratei valori din spatele acelei probleme, pentru ca intotdeauna, dar INTOTDEAUNA in spatele oricarei probleme se afla un pas in evolutie, o lectie care ne aduce ceva nou, o noua intelegere, mai profunda, mai aproape de adevarul divin.

    Pentru ca tocmai am inaugurat aceasta rubrica la noi pe site trebuie sa fac o remarca ce poate e undeva in constiinta fiecaruia, insa are o importanta majora in momentul in care cu adevarat ori cauti o metoda cu care vrei sa lucrezi pentru altii sau sa o folosesti pentru binele tau propriu – ceea ce inevitabil inseamna binele celor din jur – sunt anumite elemente cheie care fac ca toate metodele si tehnicile de vindecare sa fie benefice atunci le dai putere – crezi si simti si rezonezi cu ceea ce fac ele – si in acelasi timp au un nucleu comun, similar cum oamenii sunt “asemanatori” prin faptul ca suntem parte integranta a ORGANISMULUI numit DUMNEZEU. Practic esenta tuturor acestor tehnici este acea armonie si echilibru interior pe care le aduc in om, in organizarea energiilor din toate structurile sale. Ce vreau sa spun mai exact cu acest lucru? Voi folosi un exemplu – comparatie pentru o mai buna intelegere: am aflat azi studiind diverse materiale EFT – asta dupa o practica de ceva timp a metodei – ca se poate folosi EFT-ul si pentru a ajuta pe ceilalti (probabil ca stiti ca practic metoda EFT presuune ca fiecare sa isi stimuleze meridianele energetice si sa aduca in constienta acele energii care sunt blocate prin asocierea cu diversele cauze ale blocajelor) practic folosind aceasta tehnica intr-un mod similar celui pe care Ho’oponopono il foloseste. Adica mai exact o constientizare in tine a problemei celuilalt si in acelasi timp o constientizare a faptului ca intalnirea cu acea persoana nu este intamplatoare si ca iti asumi responsabilitatea pentru aceasta intalnire (aceasta este o parte din tehnica Ho’oponopono si practic “inima” acesteia) si pentru problema pe care o oglindesti in acea persoana, urmand ca apoi sa lucrezi asupra ta acel aspect – problema. Paralela nu este intamplatoare si evoca faptul ca practic toate aceste “cai” sunt paralele si complementare si pot fi de un real ajutor pentru atingerea acelei stari interioare de eliberare pe care ARMONIA si ECHILIBRUL interior le aduc in tine. Si din acest punct poti sa incepi sa raspunzi cu adevarat la intrebarea: Cine sunt eu?

    Succes si drum lin, calatorule!