•  Navigation
  • Iluzia lui “Stiu”

  • Cunoasterea este un complex de experiente, simtiri, opinii, perceptii, legaturi, mister, respiratie, trairi, liniste, curgere, nemiscare, este un bulgare care se tot mareste si se mareste, explodeaza in mii de culori si parfumuri pentru ca mai apoi sa dispara si sa reapara cumva acolo unde ne-am fi asteptat mai putin. Cunoasterea este infinit! Cand spunem ca STIM, de cele mai multe ori ne spunem o prea frumoasa minciunica, care sa ne ajute sa simtim la un moment T ca detinem oarecum controlul asupra propriei vieti si asupra unei parti a realitatii in care traim. Avem nevoie, uneori sa credem ca „stim”, avem nevoie sa credem ca acel mic „aha!” de moment ne-a adus oarecum o certitudine care ne confera un dram de stabilitate oprind balansul nostru continuu peste oceanul existentei. Este de inteles. Atata timp cat inca ne identificam cu acest costum pe care il purtam in lumea manifesta in care am coborat pentru a ne trai experientele si in care, cateodata este nevoie sa ingeram aceste pastilute ce ne dau cumva iluzia solidului si a stabilitatii. Cand ne auzim spunand „stiu” ne simtim putin mai puternici si cutezam sa mai facem un pas inainte pe calea devenirii noastre.
    Dar totusi, este minunat cand reusim sa adunam atata curaj in inima noastra incat sa fim capabili sa spulberam iluzia lui „stiu” fara sa simtim ca haosul se asterne in viata noastra amenintandu-ne SENSUL. Cand recunoastem fata de noi insine ca ceea ce reusim sa percepem si sa „stim” este doar o intelegere de moment intr-un anumit spatiu-timp, a unei parti infime de infinit, atunci avem doua optiuni: ne putem simti mici si nesemnificativi, rataciti intr-o cautare inutila a ceva ce avem impresia ca nu vom gasi niciodata sau, SAU, odata cu constientizarea iluziei lui „stiu” putem avea una dintre cele mai mari revelatii pe care le-am putea trai vreodata, constiinta faptului ca suntem infiniti si ca, totodata, Calatoria noastra spre ceea ce SUNTEM si spre ceea ce ESTE este, la randul, sau infinita. Atunci, copilul nostru interior de lumina stie singurul lucru care este de stiut: ca nu stie nimic si ca jocul de-a devenirea nu se va termina niciodata. Ca bucuria descoperirii este continua si oceanul misterului este fara de sfarsit. Si atunci te poti afunda in acest ocean de culori, de parfumuri, de simtiri, de trairi, savurand atat partea de mister cat si fragmentul de cunoastere pe care il traiesti odata cu clipa ce trece doar pentru a face loc altei clipe si altei farame de cunoastere. Poti sa „stii” ce este acela un apus, de pilda. Stii ca apus inseamna atunci cand soarele coboara pe linia orizontului lasand intunericul noptii sa se astearna peste pamant. Si totusi, nici un apus nu seamana cu celalalt. Explozia de culori este mereu alta, cerul, formele fantastice ale norilor, trairile, toate sunt mereu noi, aducatoare de alte si alte nuante si cunoasteri. Cam aceasta este iluzia lui „stiu” si eliminarea impresiei de stabilitate pe care o aduce cu sine aceasta iluzie duce la dezintegrarea unei imense limitari. Cand accepti faptul ca nu stii, te eliberezi, devii infinit, capeti aripi, te DESCHIZI catre tot ceea ce este si esti gata sa savurezi fiecare mireasma a vietii, a existentei tale prezente si viitoare.

    Exista o poveste spusa de maestrul Paramahansa Yogananda in cartea sa „Esenta realizarii sinelui”, o poveste a unui imparat care avea sase fii orbi. Intr-o zi, se spune ca imparatul i-a rugat pe cei sase sa spele un elefant si la sfarsitul zilei i-a rugat pe fiecare sa descrie elefantul. Cei sase au inceput sa se certe pentru ca fiecare avea un raspuns diferit. Unul a spus ca elefantul inseamna o coada imensa, altul ca seamana cu o ureche giganta, altul ca este o suprafata bombata si moale si tot asa. La final imparatul le-a spus: „Cu totii gresiti si cu totii aveti dreptate! Elefantul este tot ceea ce ati enumerat fiecare dar este si mai mutl de atat”. Asta pentru ca fiecare a descris doar ceea ce putuse sa cunoasca din bucatica pe care o experimentase, acest aspect facand parte dintr-un intreg pe care in momentul acela nu il puteau vedea. Simplificata, aceasta este intr-un fel o parabola a lui „stiu” si „nu stiu”. Dar, daca Yogananda ne spune povestea elefantului, imaginati-va cum arata povestea Creatiei Infinite, din care suntem si noi parte integranta.
    A recunoaste ca „nu stim” si a accepta acest lucru, nu inseamna a renunta la cautare ci inseamna pur si simplu a ne deschide catre cunoasterea infinita intelegand ca, in fiecare clipa, descoperim un nou aspect din jocul minunat al Creatiei.
    Dezbraca-te de haina numita comoditate si imbrac-o pe cea a curiozitatii. Savureaza fiecare descoperire a fiecarei clipe, primeste darurile fiecarei farame de infinit pe care o traiesti, descopera noutatea fiecarei experiente, oricat de simpla si banala ar putea sa para si intelege ca maine probabil lentilele prin care privesti realitatea se vor schimba din nou, pentru ca totul nu este decat o curgere continua si infinita din care si noi facem parte. Este un joc cat se poate de serios si in acelasi timp relaxat, destins, un joc in care regulile se scriu pe parcurs, se schimba tot timpul, in care toate elementele se impletesc in mii de nuante si noul deseneaza infinitul. FII INFINIT!