•  Navigation
  • Intre echilibru si extreme: o calatorie a devenirii

  • Am sustinut si sustin in continuare beneficitatea Caii de Echilibru, a masurii in tot si in toate. Insa, atingerea unei stari de echilibru reprezinta deja un stadiu de maiestrie.

    Echilibrul reprezinta o tinta pe care o putem atinge partial sau total, la un moment dat al vietii noastre. Realitatea in care traim este extrem de complexa, motiv pentru care si echilibrul si armonia sunt doua tinte dificil de atins de o maniera completa. Poti experimenta starea de echilibru in timpul unei meditatii, de pilda, pentru ca acolo transcenzi oarecum realitatea, constiinta ta se extinde dincolo de corp si de minte iar echilibrul isi face aparitia inauntrul tau. Il poti realmente simti pe masura ce dualitatea dispare lasand loc unei stari de constiinta non-duala. Acolo poti gusta echilibrul, poti sa intelegi cam care este acea traire asociata cu acest concept si il poti transforma intr-o tinta catre care sa tinzi in viata de zi cu zi.

    Odata iesiti din meditatie si intrati in cotidian, prezenta accentuata a dualitatii ce caracterizeaza aceasta lume materiala, face ca acest echilibru sa ramana doar partial in manifestare. Il putem regasi realmente in acele aspecte din viata noastra pe care am reusit sa le cizelam si sa le inteleptim.

    In rest, tindem mai mult sau mai putin spre o extrema sau alta.

    Dar daca aceasta cale a Echilibrului este Calea perfecta, am putea cadea in capcana credintei ca extremele ar fi de condamnat. Imi permit sa contrazic aceasta viziune. Extremele sunt tot atat de folositoare procesului de devenire precum echilibrul. In echilibru ai atins deja ceea ce cautai si prin mentinerea sa, nu faci altceva decat sa exersezi starea de maiestrie. Prin extreme, inveti, acumulezi cunoastere si nu numai.

    O atitudine de natura extrema poate deveni utila atunci cand are un scop util si pozitiv (un scop nobil, ca sa zic asa). Sa spunem de pilda ca esti o persoana timida. Teoria echilibrului iti va spune ca ideal este sa pastrezi partea buna pe care ti-o aduce aceasta timiditate (adica cumintenia, smerenia, faptul ca nu incalci libertatea celorlalti etc…) si sa adaugi la aceasta, latura buna a extrovertitului. Insa, cum sa ajungi la echilibru daca tu nu stii cum sa parasesti aceasta extrema a timiditatii? Nu toti pot trece dintr-o extrema direct la echilibru. Se prea poate ca o experienta „nebuna” in care sa decizi sa iti dai voie sa experimentezi cealalta extrema, sa te deblocheze. Sa iti spui, la un moment dat, „-am suportat destul aceasta pozitie de umbra” si sa joci, intr-o zi, rolul unui extrovertit extrem, dandu-ti voie sa traiesti din plin acea experienta. Decat sa nu faci nimic, decat sa fii mereu precaut sa nu intreci masura si asta sa te tina prizonier in propriile limite, mai bine faci un salt in directia opusa si gusti si din celalalt pocal. Apoi te vei intoarce catre echilibru, pentru ca in mod natural vei tinde spre acesta.

    Este bine sa experimentam extremele (nu vorbesc aici de orice tip de extrema cum ar fi postura de criminal sau mai stiu eu ce rol sau atitudine care atenteaza la siguranta si la viata semenilor nostri) dar sa nu ramanem prizonierii acestora.

    Cand iti dai voie sa traiesti o extrema, iti fortezi, cumva propriile limite, impuse sau autoimpuse. Devii constient de aceste limite (constientizare extrem de importanta in procesul de autocunoastere) si incerci sa le depasesti. Multi dintre cei care au initiat mari schimbari in lume sau cei care au realizat lucruri unice si a parte, au fortat aceste limite, experimentand extremele.

    Atata timp cat echilibrul reprezinta pentru tine o traire Inteleapta plina de Sens adanc, atunci este perfect. Daca acesta este insa un motiv de lene, sau un scut in spatele caruia te ascunzi pentru a iti pastra comoditatea zonei de comfort, atata tip cat inseamna blazare, platitudine si linearitate, el este un fals echilibru si nu face altceva decat sa te tina departe de viata.

    Sa nu judecam, deci pe cei care aleg sa experimenteze una dintre extreme. Este si aceasta o experienta si uneori, daca este traita intelept si cu un scop nobil, pozitiv, poate fi chiar revelatoare.

    Daca 2 zile de ras continuu te ajuta sa iesi mai mult din linearitatea angoaselor personale, lasa extrema rasului sa se manifeste.  Daca este nevoie sa fii indeajuns de “nebun” incat sa renunti, de pilda, la confortul unei vacante la Marea Egee pentru a face o calatorie in Tibet, unde sa ajungi sa studiezi starea de echilibru 🙂 , atunci, traieste aceasta “nebunie”. Daca 1 luna de singuratate absoluta te ajuta sa te regasesti, atunci foloseste si traieste aceasta extrema. Daca o saptamana de naivitate totala te face sa te simti din nou copil si iti aduce inapoi darurile pierdute ale inocentei, traieste experienta extrema a naivitatii. 

    Totul este sa nu ramai acolo si… sa nu traiesti extremele la extrem :)!!!

    Cu drag!