•  Navigation
  • Limbajul verbal – semnale ale deformarii realitatii

  • Limbajul verbal, pe langa cel non verbal, de altfel mult mai sincer si autentic decat cel transmis la nivel de cuvinte, reprezinta un instrument important pe care cu totii il folosim in prezent pentru a comunica.
     Recunoasterea utilitatii acestui mijloc de comunicare este extrem de utila pentru ca o analiza a felului in care obisnuim sa ne exprimam spune multe despre felul in care suntem construiti, despre modelul nostru despre lume, devenind astfel, totdata un instrument al autocunoasterii. Nu putem spune ca acesta ne reprezinta in totalitate, dar in momentul in care ii acorzi atentie, vei afla mai multe despre tine.
    In primul rand, vreau sa vorbesc astazi despre cum sa descoperim in propriul mod de exprimare acele mijloace prin care ne autosabotam experientele si propria deschidere catre viata. Pare ciudat si totusi este destul de relevant.
    Sa spunem asa: inauntrul nostru, cu totii avem o anumita viziune despre ceea ce inseamna viata, despre lume si despre pozitia si rolul nostru in aceasta lume. Realitatea, insa, este una iar filtrele noastre create treptat prin educatie, conditionari si obisnuinte supun aceasta realitate neutra unor DEFORMARI. Aceste deformari lucreaza si remodeleaza in interiorul nostru realitatea neutra, dandu-i o anumita forma care, suprapusa peste realitate, nu se mai potriveste. Cu cat aceste deformari sunt mai multe la numar si mai impamantenite, cu atat mai mult ne indepartam de realitate si cu atat mai mult ne autosabotam pentru ca inepem sa cantarim si sa actionam in aceasta realitate dar dupa propria noastra viziune deformata. Cu alte cuvinte, mergem la o ora de geografie si vorbim despre istoria literaturii asteptand ca cei din sala sa inteleaga. Sau vorbim in Romania, limba Chineza si, la fel, ne asteptam sa avem impact sau sa stabilim o comunicare clara sau uneori chiar profunda, ne asteptam sa fim intelesi si sa avem la randul nostru impactul dorit. Ori acest lucru devine tot mai imposibil pe masura ce neindepartam de aspectul real al lumii care ne inconjoara.
    Sa facem acum o lista a acestor deformari si in urmatoarele zile, sa fim putin atenti la cate dintre acestea se regasesc in modul nostru de exprimare:

    – Una dintre deformari ar fi GENERALIZAREA – aceasta apare atunci cand luam o actiune care s-a petrecut intr-un anumit context si intr-un anumit spatiu-timp, o scoatem din context si o extindem la aproape toate situatiile care seamana catusi de putin cu situatia initiala, declansatoare. La nivel verbal, generalizarea se reflecta prin expresii de genul: „intotdeauna”, „mereu”, „tot timpul” si alte asemenea. Atunci cand sesizezi ca spui aceste cuvinte, opreste-te si pune-ti o intrebare. Pune cuvantul „Chiar” inaintea cuvantului pe care detectezi ca il folosesti. De pilda daca te auzi spunand „intotdeauna esti asa!”, opreste-te si intreaba-te in sinea ta: „CHIAR intotdeauna”? Generalizarea devine clar o forma de autosabotaj si limitare pentru ca te face sa nu mai vezi unicitatea fiecarei situatii si te pune in postura in care actionezi sau reactionezi de o maniera simplista in fata unor conjuncturi unice, dandu-le semnificatia altor conjuncturi cu care tu le asemuiesti din lipsa de atentie. Cand iti pui intrebarea „CHIAR intotdeauna?” ai sa vezi ca raspunsul este NU si foarte, dar foarte rar DA. Daca raspunsul este DA, atunci generalizarea ta este pertinenta, dar daca raspunsul este NU, atunci uita-te mai bine la situatia pe care o traiesti si aseaz-o in contextul prezent. Reevalueaza si astfel, vei reusi sa privesti altfel problema, sa fii mai deschis catre prezent si sa nu aduci in acesta, in mod inutil si limitator aspecte ale trecutului care probabil ca nu mai exista la timpul-prezent. In felul acesta iesi din propria imaginatie care generalizeaza si te apropii mult mai mult de realitatea PREZENTA. Reactia ta va deveni, automat, mult mai potrivita si mai pertinenta.

    – Un alt semnal al deformarii realitatii, il reprezinta, la nivel de limbaj, LIPSA TERMENULUI DE COMPARATIE. Aceasta este semnalata prin expresii de genul „esti cel mai bun”, „este mai frumos”, „asa este cel mai bine”. Stai putin si priveste la aceste expresii si observa ca ele reflecta o gandire lipsita de nuanta, neracordata la realiatea prezenta. Plaseaza langa ele termenul de comparatie care lipseste si intreaba-te „mai frumos IN COMPARATIE CU CE?”, „cel mai bun DIN CE PUNCT DE VEDERE? COMPARATIV CU CE?”, „cel mai bine DIN CE PUNCT DE VEDERE? PENTRU CINE? PENTRU CE? IN CE SCOP? COMPARATIV CU CE?”. Iata ca prin aceste intrebari intregim realitatea situatiei, aducem exprimarea proprie in contextul prezent si sondam putin mai mult nuantele realitatii prezente. Si iarasi, in acest fel, actiunile si deciziile noastre vor deveni mult mai pertinente si aproape de realitate.

    – Te-ai auzit vreodata enuntand judecati de valoare de genul „iubirea adevarata este neconditionata” ? Foarte frumos spus dar intelegi cu adevarat ce inseamna aceasta judecata? Stii cand sa o aplici sau nu? O aplici simplist sau te raportezi atent si constient la situatia prezenta cu toate nuantele si particularitatile sale? Cine ti-a spus sau unde ai auzit aceasta expresie? Ai luat-o de-a gata? O simti cu adevarat in interiorul tau ca fiind adevarata? Simti ca poti aplica intotdeauna aceasta notiune? Si apoi… Despre ce fel de iubire vorbim (pentru ca exista infinite forme ale iubirii)? Ce inseamna iubire „adevarata”? Ce inseamna „adevar”? Adevarul cui? Exista un singur adevar? Cum stii care este acela?. Iata cate intrebari putem lega de o singura judecata de valoare pe care avem tendinta sa o luam de-a gata si sa o propovaduim si sa o aplicam in mod simplist fara a ii intelege profunzimea. Nu spun acum sa iti petreci intreaga zi chestionandu-ti fiecare afirmatie, dar cant te auzi enuntand asa ceva, ar fi bine ca macar cateva dintre aceste intrebari sa ti le pui si chiar daca raspunsul nu vine imediat, intrebarile iti vor deschide o perspectiva mai larga, te vor ajuta sa intri in complexitatea lucrurilor si sa parasesti suprafata existentiala. Modelul tau despre lume se va schima si se va apropia iarasi, tot mai mult de ceea ce este.

    – Cand folosim substantive care inlocuiesc verbele, ca de pilda: „FUMATOR!” este bine sa intelegem urmatoarea nuanta: cand doar spui ca „fumezi”, te raportezi la momentul prezent, practic afirmi ca asta faci acum, in acest moment, sau in altul, dar in nici un caz nu generalizezi. Cand te numesti „FUMATOR”, practic te-ai etichetat, e ca si cum ar fi un rol al tau, pe care, de fiecare data cand il rostesti, ti-l intaresti la nivel de sinapse, cumva te autoconvingi. Incearca sa fii atent si sa intelegi daca chiar asta iti doersti pentru tine iar daca nu, inlocuieste substantivul cu verbul si exprima doar actiunea prezenta.
    Dupa cum vedeti, limbajul chiar reflecta modelul interior despre lume si profunzimea acestuia, prin el ne putem descoperi deformarile la adresa realitatii si imbunatatind sau corectandu-ne modul de exprimare aducem schimbari semnificative in viziunea noastra despre viata, in propriile noastre actiuni, decizii si chiar in starea noastra de A FI! Si pentru ca nu putem atinge un subiect atat de vast folosind chiar elementele pe care incercam sa le dezvaluim aici in lumina propriilor lor valori lasam poarta deschisa pentru un alt episod in care vom reveni cu alte cateva subtilitati ale limbajului verbal si modul in care ne putem raporta la ele pentru o mai buna intelegere a cine suntem.

    Zi minunata si autodescoperire placuta!