•  Navigation
  • Pasi pe Cale – intre abandon si intelepciunea de a merge inainte

  • Cu totii am auzit, probabil de „legea rezonantei” datorita careia, frecventa la care vibreaza starea noastra interioara de A FI atrage in experienta noastra experiente de aceeasi nivel de vibratie. Cu totii, probabil ca am tot auzit despre faptul ca suntem creatorii mai mult sau mai putin constienti, ai propriilor noastre experiente si ca, cu cat devenim mai constienti cu atat mai mult, reusim sa creem in jurul nostru realitatea dorita. Acestea fiind spuse, citite sau auzite, poate ca intr-o zi, decizi in sfarsit sa experimentezi conceptele mai sus enuntate, sa iti iei in serios rolul de creator sau de co-creator, sa lucrezi la ridicarea propriei vibratii si apoi, pe buna dreptate, incepi sa astepti si rezultatele dorite. De cate ori, in schimb, acestea au intarziat sa apara sau daca au aparut, nu au fost pe masura propriilor asteptari?

    Tocmai in acest interval care se interpune intre momentul deciziei noastre de a incepe schimbarea si cel in care viata si realitatea pe care o traim se schimba, realmente, asa cum ne-am dorit, foarte multi sunt cei care se descurajeaza. Aceasta descurajare ne poate face sa abandonam sau, in cazul in care nu abandonam definitiv, ne face sa pasim intr-o serie de „bucle” si carari care ne abat de la Calea principala, intarziind si mai mult rezultatul. Sa nu ma intelegeti gresit, abandonul de moment are si el rolul sau: poate ca inca nu suntem pregatiti si, abandonand Calea, ne reintoarcem o vreme la retrairea unor experiente de natura nu prea placuta, din care continuam sa invatam pana cand hotararea noastra de schimbare devine intr-adevar iminenta. De asemenea, buclele au rolul lor, acestea aducand cu sine alte si alte experiente din care, de asemenea, acumulam cunoastere. Este alegerea fiecaruia si oricare ar fi aceasta alegere, ea este corecta: putem da inapoi si alege sa ne reconfruntam cu o realitate plina de provocari dureroase pentru ca inca avem nevoie de ele, putem prelungi traseul pana la implinire, prin parcurgerea acelor „bucle” sau „carari adiacente” sau putem capata atata intelepciune si determinare, incat sa tinem, cat mai mult posibil, drumul drept catre o noua realitate care sa ne aduca armonie.

    Insa nu despre corectitudinea uneia dintre cele trei cai doream sa vorbesc ci, mai degraba despre motivele care ne pot duce catre „bucle” sau catre abandonul propriuzis, despre acele elemente care ne aduc la descurajare si la renuntare. Descurajarea si renuntarea la a continua in mod constant si hotarat sa mergem inainte, cu curaj, pe calea propriei schimbari, sunt date de o intelegere simplista a conceptelor enuntate la inceputul articolului. Universul acesta are complexitatea sa si aceasta complexitate lucreaza. Paradoxal, desi lucrurile sunt extrem de simple, pentru ca la esenta, totul este iubire, in acelasi timp, complexitatea Creatiei este uluitoare si acesta este unul dintre paradoxurile care, daca nu sunt intelese, este bine sa fie cel putin acceptate. Asadar, tinand tot timpul cont de „complexitatea” Universului si a lumii in care traim, atunci cand ne referim la „legea rezonantei” ca la un factor de atractie este bine sa intelegem ca ea este importanta, dar ca nu reprezinta totul. Intotdeauna, exista mai mult decat putem constientiza noi la un anumit moment iar motivele pentru care lucrurile nu merg exact asa cum ne-am dorit, in ciuda eforturilor noastre, sunt nenumarate, dar asta nu trebuie sa reprezinte un factor de descurajare. Iata cateva aspecte de care putem sa incepem sa tinem cont pentru a pasi in viata de o maniera tot mai echilibrata:

    Legea rezonantei este importanta. Ea ne spune ca ceea ce suntem in interior, determina realitatea noastra exterioara. Este un element de motivare. Ne da putere. Stim ca doar prin schimbarea universului nostru interior putem schimba experienta noastra din lumea manifesta. Nu mai asteptam ca cei de langa noi sa ne faca fericiti. Stim ca cheia fericirii este in mainile noastre si ca putem incepe sa o folosim ACUM. Frumos! Incurajator! Faptul ca stim aceste lucruri ne aduce entuziasm si speranta! DAR. Daca legea rezonantei intr-adevar lucreaza si ne reda constiinta puterii personale de a ne construi realitatea, ea nu este totul. Daca rezultatele dorite intarzie sa apara, acest lucru se intampla pentru ca: pe langa legea atractiei si pe langa functia de creator constient pe care ai venit sa o exerciti in aceasta viata, tu ai mai venit aici pentru ca la nivel de spirit ti-ai propus sa inveti unele lectii si sa iti consolidezi unele cunoasteri sau sa acumulezi altele. Aceste lectii si acumulari de cunoasteri rezulta din experienta contrastului. Iata deci, ca dintr-o viata care fie doar un lung sir de experiente pozitive, armonioase si fericite, poate ca nu am putea invata mare lucru.

    Atunci cand iti asumi responsabilitatea pe care o presupune rolul de creator si incepi sa lucrezi cu legea rezonantei, viata ta se va schimba dar nu va capata, neaparat o nuanta continua de roz bombon. Acesta este probabil visul american care se vinde in termeni motivationali, de o maniera simplista si lipsita de nuante si sensuri reale. „Visul american” are probabil rolul sau pentru ca motiveaza omul sa se „urneasca” vanzandu-i o iluzie frumoasa. Dar mai departe, aduce cu sine riscuri pentru ca, acelasi om, care porneste la drum cu avant si nu atinge rezultatele dorite, risca sa pice inapoi, intr-o descurajare si necredinta mult mai mare. Si atunci este nevoie sa capatam o viziune mult mai echilibrata si apropiata de ceea ce ESTE cu adevarat, care sa se muleze, macar partial peste complexitatea Creatiei insasi.

    Cu alte cuvinte, ceea ce facem noi, in aceasta viata, imbratisand calea schimbarii este o LUCRARE INTERIOARA. Gandeste-te: atunci cand lucrezi indeajuns de mult cu tine pentru a face curatenia necesara, pentru a te elibera de limite si a iti dezvolta o serie de valori intr-adevar importante, atunci da, realitatea exterioara se schimba, dar nu devine o realitate ideala, lipsita de polaritate, nu devii rege peste noapte, nu vei trai doar in nuante de roz. INSA, cu toate acestea, tot ceea ce vei trai, vei trai ALTFEL, mai senin, mai intelept, mai IMPLINIT.

    In viata asta ai venit in acelasi timp pentru A CREA, pentru A EXPERIMENTA, pentru A INVATA, pentru A ACUMULA CUNOASTERE, pentru A ITI CONSOLIDA O SERIE DE CUNOASTERI, pentru A AJUTA PE ALTII in a cunoaste si a merge mai departe, pentru A OFERI LA RANDUL TAU LECTII celor cu care interactionezi etc… daca privesti la aceasta impletire de „misiuni” cum ti se par acum lucrurile? Daca iti dai seama ca aceasta „impletire de misiuni” prezentata este doar varful icebergului si ca defapt mai sunt o multitudine de aspecte pe care noi inca nu le vedem, cum ti se schimba perspectiva? Aici este CHEIA, realmente! Aceasta este treapta a doua pe drumul tau evolutiv, pe care trebuie sa inveti sa pasesti. Daca la inceput afli ca ai puterea de a schimba lucrurile pentru ca esti CREATOR si CO-CREATOR si pentru ca exista o lege a rezonantei care aduce catre tine o realitate pe masura a ceea ce tu esti in interiorul tau, acum iti dai seama ca cele doua sunt doar instrumente si notiuni necesare unei intelegeri mult mai ample: da, intr-adevar ai puterea de a iti construi realitatea, dar acea realitate, pe langa cea ce doresti tu la nivel constient, va contine, in acelasi timp, si elemente care sa te ajute sa cresti si mai mult, elemente care iti sunt necesare ca tu sa ajuti pe altii, motiv pentru care poate nu va avea exact aspectul pe care tu l-ai imaginat. Insa, acum stii si poti sa vezi SENSUL in tot si in toate, stii ca puterea sta la tine si stii ca poti sa treci cu calm, fascinatie si bucurie prin realitate, oricare ar fi aceasta. Stii ca unele lucruri le poti crea, dar in acelasi timp, stii ca altele vor veni pur si simplu spre tine, fara ca tu sa le fi chemat constient si stii ca viata este o impletire de creatie constienta si misiune asumata la nivel de spirit care depaseste intelegerea ta cognitiva, dar STII ca toate sunt spre BINELE TAU CEL MAI INALT de aceea poti imbratisa viata cu tot ceea ce este, fara sa mai suferi atat de mult, fara sa mai fugi de ea. Ideea este, deci, nu aceea de a ne crea o viata ideala de culoare rozalie care sa nu ne mai faca sa fugim de ea, ci sa ajungem sa imbtatisam cu iubire si deschidere, cu fascinatie si acceptare, cu SENS, viata asa cum o construim noi si cum vine catre noi, in toata complexitatea sa! Dicolo de visul american de culoare roz, acesta este visul spiritului tau, in culorile curcubeului, un vis cu tema: „TRAIESTE!”, bucura-te traind, cresti, cazi, ridica-te, razi, plangi, iubeste si apoi iar cresti… intr-un cuvant: „DEVINO, si bucura-te de devenire!”

    Intotdeauna, cu drag!