•  Navigation
  • Perspective asupra Egoului

  • Sunt sigura ca ati auzit, in foarte multe randuri, in cadrul discutiilor de natura spirituala vorbindu-se despre notiunea de EGO. Exista cei care prezinta aceasta latura a fiintei umane ca fiind ceva negativ, ca fiind acea zona din noi care ne impiedica sa vedem Lumina. „Egoul este de vina!”, spun multi si astfel gasesc un nou tap ispasitor pe seama caruia sa puna persistenta propriului intuneric. Pe de alta parte, exista si abordari in care se afirma ca Egoul defapt nu exista.

    Adevarul este, pana la urma, undeva la mijloc. EGOUL exista. Dar ce este acest EGO mai exact?

    Individul nu se naste cu un Ego atunci cand vine pe lume. Copilul, in primele zile de viata nu are un Ego. Acest Ego nu este o structura de sine statatoare care face parte din fiinta noastra inca din primul moment in care intram in manifestare. El este defapt o constructie care apare in momentul in care incepem sa percepem aparenta separarii, in care incepem sa ne percepem (subliniez cuvantul „percepem” pentru ca intr-adevar separarea este doar o perceptie si nu o realitate) ca fiind separati. Din momentul in care capatam perceptia separarii si incepem sa ne manifestam de pe aceasta pozitie, incepem practic sa interactionam cu mediul inconjurator ca si cum acesta nu ar face parte din noi. Din acest tip de interactiune, determinat de perceptia separarii, incepe sa ia nastere Egoul, care devine defapt o punte de comunicare si interactiune intre noi si “ceilalti”. Un copil abia nascut nu percepe separarea ci Unitatea Intregului, motiv pentru care nu are nevoie de o punte de comunicare si interactiune cu restul manifestarii. Din aceasta cauza, in acel moment Egoul este inexistent, pana cand, usor usor, pesceptia separarii se face simtita si incepe constructia Egoului.

    In consecita, Egoul chiar este o structura care exista, o constructie care apare in experienta individului in plan fizic.  

    Cu toate acestea, dat fiind ca orice fel de manifestare are ca Sursa Creatoare Constiinta Divina, acesta nu este un aspect negativ al fiintei noastre. Egoul este o constructie care ia nastere din perceptia separarii si are rolul de a permite Sursei sa se experimenteze pe Sine prin intermediul aparentei separarii. Separarea in sine nu este negativa, aceasta fiind o forma de experienta a Sursei. Si atunci de ce simtim ca perceptia separarii si Egoul care ia nastere din aceasta, ca punte de interactiune intre indivizi, creaza durere, temeri si alte derivate ale acestora? Raspunsul este unul simplu si totusi important de patruns: Durerea si frica se nasc ca si consecinta a idetificarii totale sau predominante a individului cu starea de separare, fara a avea in acelasi timp o constiinta a unitatii pe care sa o simta intr-adevar ca fiind o realitate de necontestat dincolo de Iluzia acestei experiente in planul manifestarii.

    Am cercetat si ascultat multe experiente de „trezire”, „reamintire a naturii reale a fiintei” sau, daca vreti un termen mai pompos, de „iluminare” si numitorul comun al tuturor celor care au ajuns sa simta si sa isi recapete in mod autentic Constiinta Unitatii, este dat de faptul ca nici unul dintre acestia nu au ramas definitiv in aceasta stare de a Fi, nu au ramas in continuare, in permanenta in starea de Esenta. Ei s-au reintors in experienta lor in plan fizic, s-au reintors la experimentarea prin aparenta separarii, s-au reintors la a avea din nou un Ego. Singurul lucru care s-a schimbat si care a adus in ei transformari profunde, a fost faptul ca au devenit constienti de Natura lor Reala si in acelasi timp constienti de Iluzie. Astfel a intervenit dezidentificarea de notiunea de separare si imbratisarea separarii ca simpla experienta. De aici imbratisarea Egoului cu bune si cu mai putin bune, cu lumini si umbre intelegand ca umbrele Egoului sunt normale pentru ca acestea deriva din insasi natura sa duala data de alegerea de a experimenta prin aparenta separarii. Rezultatul este o remodelare a Egoului care survine atat prin continuarea unui trai tot mai constient dar si din firescul intrinsec al schimbarii de perspectiva asupra realitatii si asupra Tot Ceea ce Este.

    Atunci cand intelegi ca separarea este doar o aparenta si o forma de experimentare a unui Tu mult mai vast, a unui Tu care este o picatura infinita parte din Infinitul Constiintei Universale, aceasta experienta a separarii devine fascinanta, devine o calatorie frumoasa, o continua experimentare si descoperire. Incepand din acel moment Egoul NU dispare, caci in experienta separarii, aceasta punte de comunicare si interactiune intre tine si ceilalti este in mod firesc necesara, insa inceteaza sa mai fie un obstacol in calea Luminii tale interioare, in calea Bucuriei si Linistii si devine un instrument firesc al manifestarii.

    In consecinta, nu Egoul este de vina ci identificarea excesiva cu acest Ego duce la durere si frica. Egoul este un instrument Creat de Constiinta Universala, de Sursa, ca mijloc de experimentare in universul dual. Acesta trebuie doar „educat”, remodelat si aceasta educare si remodelare se produce in mod Real odata cu reamintirea a Cine Esti cu Adevarat.

    In Constiinta non-dualitatii, Egoul dispare, pentru ca in absenta separarii acesta nu isi are locul, puntea nu mai este necesara acolo unde Toate sunt Una, dar el reapare in experienta separarii ca mijloc de experimentare. De aceea Egoul unui individ reconectat la Constiinta non-duala dar care traieste totusi experienta duala fiind constient de Iluzie dar imbratisand frumusetea experientei, devine un Ego util, un mijloc de transport pe aceasta Cale a experientei in plan fizic. Umbrele sale devin obiect de studiu si aprofundare a experientei iar Lumina sa devine motiv de sarbatoare a existentei in sine.

    Cu drag!