•  Navigation
  • Rapelul realitatii

  • Cum stii ca viata pe care o traiesti este reala? Cum stii ca cele cateva secunde de intarziere cu care creierul interpreteaza realitatea nu sunt intr-un fel similare orelor sau minutelor care trec de cand visezi pana cand iti reamintesti visul? Cum stii? Ce iti spune ca esti viu, ca existi?

    Daca ai ochii deschisi vezi, daca asculti auzi, daca intinzi mana sau orice parte a corpului atingi, limba simte gustul, nasul decodifica mirosurile… dar, de fapt, totul este indirect, este o procesare la rece a unor impulsuri in creier. Oare? Cum identifici experienta directa care iti spune ca existi? Cum faci liniste, atat de liniste, incat sa nu se mai auda decat ceea ce este cu adevarat esential pentru a stii ca existi? Nu ai nevoie de un simt special, acest ceva pe care il cauta, fara sa stie de multe ori, fiecare prezenta constienta, este mereu acolo, aici, in propria constienta, in propria prezenta. De fapt, lucrurile sunt atat de simple incat este inexplicabil cum nu reusim sa detectam acest sentiment atat de firesc si natural. Ceva ce sustine intreaga Creatie si tot ceea ce cunoastem. Ceva ce permite experienta pe care o avem ca fiinte umane. Ceva ce este atat de fundamental incat are puterea de a ilumina si de sterge toate problemele si suferinta. Ceva care este atat de sacru si de divin incat cuvantul divinitate cade in mundan, luandu-i locul aceasta lumina inifint calda si fluida. O inteligenta atat de mare incat toate mintile Universului se desumfla instantaneu in fata ei… si totusi, la o privire mai atenta, ea este vie in tine, in mine, in frunza, in piatra si in fiecare gand sau emotie. O prezenta atat de subtila incat cuvantul subtil este nepotrivit, dar in acelasi timp este substanta si putere si vant.

    Cand atentia se concentreaza pe un obiect, pe un gand, pe o emotie, Constiintei ii spunem minte. Dar atunci cand pluteste fara focus, fara o “agatare” a unui concept, ea, atentia se dilueaza si creste si devine ceva de neimaginat. Aceasta este puterea meditatiei, de a dezvalui acest proces invers prin care ne putem naste din nou. Ne putem naste din nou in curatenia si nejudecata fara margini a propriei Esente.

    Viata este asa cum este, o irumpere fara margini a iubirii pentru explorare, pentru nou, pentru arta Creatiei infinite. Este in toate felurile imaginabile, ceea ce este. Adevarul este ca traim ca intr-o lume de vis, condusi de un sistem de credinte extrem de rigide, cand de fapt totul este miscare continua, nou, prospetime. Suntem in acea clipa a Eternitatii in care simt ca ceva incepe sa pulseze in interiorul nostru mai puternic decat pana acum. Iar cuvintele pot fi mesagerii unor schimbari puternice, pentru ca ele sunt porti catre mintea iluminata, catre claritate si catre libertatea de judecata.

    Si ne intoarcem la intrebari, pentru ca ele aduc conul de lumina al Constiintei catre acea zona. Cine este cel care gandeste? Poti vedea? Cine este cel care respira? Corpul? Dar corpul are propria lui constienta de sine? Este fiecare celula in felul ei un model la scara mica al intregului? Este intregul Univers un model la scara mare al individului? Si daca de fapt, singurul lucru de care avem nevoie, care se naste instantaneu odata cu Creatia, este doar constienta. Si atunci… cine este Constient?

    Las aceasta intrebare fara raspuns, pentru ca orice cuvinte as rosti, ele ar fi doar idei trunchiate ale Adevarului. Aici incepe adevarata descoperire a Esentei, aici poti trece dincolo de cuvinte si patrunde in Alam al Mithal-ul Sufletului. Aici incepe simfonia fara sunete a Linistii din care adevarata Intelegere a Vietii se poate sa te cuprinda la fel cum picaturile de roua se inghesuie pe frunze, dimineata devreme. Aici poate sa inceapa una dintre cele mai frumoase calatorii pe care le vei avea in aceasta viata: Calatoria spre Adevar. Un Adevar care, inevitabil, se naste, proaspat si imuabil, in fiecare clipa, in fiecare prezenta constienta, in Eternitate. Suntem oare doar clapele unui pian, la care, un mare Virtuoz nevazut canta un cantec fara de sfarsit? Tind sa cred din ce in ce mai tare ca da, ca noi suntem simfonia ce se canta si careia ii spunem viata si ca nimic nu este de lepadat, nimic nu este ascuns, nimic nu este nimic. Si cu toate acestea, ceea ce numesc aici Esenta seamana izbitor cu nimicul, doar ca ii lipseste ceva: vacuitatea care da sens acestui cuvant. Chiar daca, la inceput, Linistea poate sa para ca se extinde dincolo de infinit si ca este lipsita de orice caracteristici ori valente, ea se umple de fiecare data cu Prezenta, cu Constienta, cu Iubire, pictand si dansand in acelasi timp – timp care este doar proiectia unei Minti Creatoare – este plina de substanta iubirii din care totul este facut. De lumina care este radiata de fiecare particula elementara sau ansamblu ce ia forma pentru ca forma sa devina constienta de esenta care ii sustine efemeritatea. Eternitatea este mica pe langa ceea ce porti in tine!