•  Navigation
  • Realitatea intre perceptie si ADEVAR - explorarea paradoxurilor

  • Am inceput in articolul anterior sa creionez, la modul general, contextul in care fiecare dintre noi si-a inceput ceea ce noi numim viata, sau evolutie (evolutia este in sine un eufemism, pentru ca ceva ce deja este perfect si infinit nu poate evolua, este vorba doar de constientizarea starii din care percepem realitatea si iluzia imperfectiunii si a finitului), sau poate intr-un mod putin mai poetic si mai aproape de ADEVAR, Calatoria. O Calatorie de regasire, de reamintire, de reintegrarea a ceea ce suntem, de a experimenta la toate nivelurile ceea ce noi la esenta deja suntem. Starea noastra de constiinta, ce pare a fi limitata, deconectata de la Sursa, este punctul de inceput, starea initiala care permite explorarea Realitatii in modul in care noi o facem, crezand ca nu suntem parte din Dumnezeu, parte activa a Creatiei in fiecare clipa. 

    Si exact aceasta este perspectiva pe care ne-o ofera experienta pe care o avem in corpurile noastre, in interiorul a ceva ce noi numim structura, forma, nume. Pentru ca in momentul in care constiinta infinita a iubirii neconditionate naste o forma sau o idee, o structura, atunci infinitul practic isi inchide maretia si bucuria intr-o cutie. O cutie minunata pe care noi o numim viata, fara a intra in profunzimile acestui lucru. Mintea noastra in sine este un paradox. Pentru ca este o minunata unelata prin care noi putem sa simtim si sa experiemntam realitatea crezand ca suntem separati de aceasta constiinta care este TOT CEEA CE ESTE. Si din aceasta separare, creata printr-o alegere infinit inspirata, mintea noastra creaza paradoxul existentei. Si tot in acest paradox este si cheia re-intoarcerii in infinit. Pentru ca mintea inseamna ganduri, nimic altceva, iar gandurile inseamna EU. Iar Eu-l nu este nimic altceva decat gand, dorinta, emotie. Eu-l este asa numita noastra minte mica, care nu poate cuprinde altceva decat ceea ce cuprinde, e limitata de propria “gandire”. Isi creaza un cadru pentru a putea exista, pentru ca in absenta acestui cadru, in absenta gandurilor si emotiilor, mintea nu poate exista. Nu poate exista in tacere si liniste, pentru ca natura ei este miscarea, desi ea se naste de fapt din nemiscare, pentru ca adevarata miscare nu se afla decat in interiorul constiintei si nu in minte. Mintea este o poarta galactica catre constiinta care naste tot, dar este in acelasi timp si bariera care ne tine in stare de visare. Pentru ca atata timp cat Eu-l se manifesta, si o face sub forma de ganduri, asta este tot ceea ce exista si chiar si in cazul in care ai intelegerea acestor concepte, tot nu esti dincolo de minte pentru ca inca filtrezi realitatea prin gandurile tale, care creaza realitatea.

    Sa facem o analogie. Mintea ar putea fi vazuta ca un cerc, pentru ca ea se invarte in interiorul ei si nu poate iesi de acolo, asa este conceputa. Este ideea de cerc de fapt, pentru ca de fapt mintea este o proiectie a mintii superioare (a Sinelui superior) pe care il putem imagina sub forma unei sfera. O alta idee de fapt, pentru ca mintea superioara este si ea un concept, are forma, are nume. Insa daca trecem dincolo de acest concept gasim deva fara nume, care, identic modului in care percepem soarele, prin intermediul radiatiei si a razelor sale, trece prin aceasta sfera, o creaza si o proiecteaza asupra planului de manifestare, care este mintea. Si aceast proiectie creaza acel film (senzatia de miscare pe care o percepem in viata noastra, trecerea timpului, modificarile materiei fizice) pe care noi il credem atat de real si adevarat (el intr-un fel este adevarat, insa nu este complet, nu vedem decat filmul, nu avem acces, in acest fel la proiector, nu putem schimba rola de film, nu putem da stop cadru sau da inapoi, nu putem modifica nivelul sonorului , samd), cadru cu cadru. Pentru ca un alt lucru extraordinar in legatura cu mintea este ca ea creaza, prin propria proiectie asupra bio-chimiei corpului, experienta cadru cu cadru. Si tot ceea ce poate mintea noastra sa faca este sa perceapa. Daca mintea superioara ar intra in ecuatie (si asta se poate face prin redefinirea ideii de realitate si a cine suntem cu adevarat si prin exercitii menite sa te puna in echilibru) atunci am fi constienti de razele proiectorului, de cadre, de lumina si am stii fara niciun dubiu, ca acolo, dincolo de structura exista ceva extraordinar si ca, de fapt, ASTA ESTE CEEA CE SUNTEM si nu ceea ce percepem. Sigur ca proiectia aceasta are si ea parti din infinitul din care se naste, iar o asemenea parte este INIMA. Pentru ca toate simtirile acelea care transcend intelegerea provin din inima, pentru ca prin inima noastra se trece mult mai usor, data fiind absenta gandurilor. Inima nu gandeste si atunci cand constientizezi ca totusi exista si acolo o poarta, atunci poti trece prin ea, insa nici macar asta nu este de ajuns, pentru ca pana la urma incercand sa exprimi ceea ce curge prin aceasta poarta te intorci in minte. Si atunci mintea trebuie pusa fata in fata cu ea, ca sa isi vada goliciunea (constructiva si perfecta) sa isi vada radacina, esenta, SURSA. Si aceasta oglindire topeste gandurile, in acest moment totul (trairea, viata, exprimarea) devenind o adevarata meditatie. Si da, meditatia este o cale de intoarcere la tine, chiar daca nu exista un drum. Problema mintii este ca vrea sa mearga undeva, nu poate concepe non-materia. Si atunci se pune in ipostaza de a “crede” perceptia. Insa in momentul in care Eu-l, aceasta idee a Sinelui Superior de a se proiecta in bi-dimensional, este pus fata in fata cu propria imagine oglindita, intuitiv ea inceteaza sa se mai creada absolutul, singura realitate, unicitatea. Da, Unicitatea exista, insa in sensul a TOT CEEA CE ESTE. Da, in momentul in care mintea este pusa fata in fata cu intrebarea: Cine sunt Eu? practic te aliniezi la acele raze care creaza pentru cerc, sfera. Si privind prin aceasta “deschidere” iti dai seama ca de fapt nu exista niciun cerc, nicio sfera si ca amandoua sunt doar niste proiectii, sau ceea ce majoritatea cerectatorilor stiintifici de azi numesc Universul Holografic. Si, in mod natural, pentru a constientiza ca tu esti acea lumina care creaza formele (atat cercul cat si sfera) trebuie sa inchizi ochii, pentru ca altfel te-ai simti orbit de acea lumina – ochii mintii. Aceasta este nemiscarea care naste miscarea. Aceasta este atitudinea prin care, in momentul in care opresti CU ADEVARAT mintea, ceea ce ramane esti TU CEL CARE ESTI CU ADEVARAT, UNU.

    Pentru final as vrea sa mai adaug ca orice intrebare pe care o aveti este proiectia unui raspuns, al unui ADEVAR. Si atunci cand va intrebati ceva fiti convinsi, stiti cu toata fiinta voastra ca RASPUNSUL sunteti chiar voi, ca este in voi, altfel nu s-ar fi nascut nicio intrebare. Si singura intrebare pe care, daca o simtiti nascandu-se cu ADEVARAT in voi, este: CINE SUNT EU?

    Vom continua sa exploram viata si constiinta in posturile viitoare, pentru moment, oglinditi mintea, cautati-i radacina, astept Cautatorii care nu cauta decat sa FIE, sa intre in aceasta stare, stiind cu certitudine ca SUNT VIATA insasi.

    Cu drag

    Razvan