•  Navigation
  • Riscurile si beneficiile lui A FI...

  • Stau si observ, de o viata intreaga, riscurile sinceritatii dar, in acelasi timp, si efectele prefacatoriei. Sinceritatea, intr-adevar, a devenit un risc, intr-o lume in care, desi cuprinsi de flacara New-Age-ismului vrem sa fluturam iubirea pe sub fiecare fereastra si in dreptul fiecarei inimi, suntem inca departe de asa ceva. Pana la a invata acea iubire adevarata, despre care acum doar vorbim, mai avem ceva drum de parcurs si pentru asta este necesar socul sinceritatii. Da, zic soc, pentru ca la inceput, a fi sincer cu tine insuti dar si cu ceilalti semeni ai tai, poate reprezenta o experienta similara unui cutremur mai mult sau mai putin, urmat de pagube. Aceste pagube se manifesta in principal la nivel material sau la nivel egotic dar sunt resimtite acut dat fiind ca inca, in ciuda a ceea ce unii dintre noi ar vrea sa creada, suntem extrem de legati de aceste aspecte.

    Imi place si mie sa vorbesc despre curcubeu, iubire neconditionata si bucurie, liniste interioara si zambet. Dar uneori ma opresc, privesc in jur, le caut si observ ca acestea abia daca inmuguresc cu adevarat in inimile catorva persoane care au avut curajul de a isi asuma acest risc initial al iesirii reale din zona de confort, lucru care implica automat si riscul sinceritatii.

    Suntem frumosi, suntem fii ai luminii, numai ca nu suntem inca pregatiti sa actionam ca atare pentru ca radacinile noastre in societatea actuala care ne-a corupt inimile, sunt inca extrem, extrem de adanci.

    Revenind la siceritate, de ce este aceasta necesara? Pentru ca numai sinceritatea iti ofera o oglinda reala a ceea ce esti. Si daca vrei sa te schimbi cu adevarat, trebuie mai intai sa te vezi asa cum esti. Insa oamenii se tem de aceasta si mai mult sau mai putin constient se folosesc de orice instrument sau „arma” pe care o au la indemana pentru a se „apara” de atacurile de sinceritate. Seful ameninta cu taierea salariului daca „indraznesti” sau ii vorbesti fara masca, prietenul iti retrege titulatura de prieten, parintele imbratiseaza santajul emotional, fratele nepasarea si tot asa… metodele de autoaparare sunt nenumarate. Si totusi, in acest fel, nu facem altceva decat sa ne aparam o masca, de care pretindem ca vrem sa scapam pentru a pune bazele unei noi lumi, unui nou pamant, unei altfel de comunitati.

    Nu vrem sa stim ce gandesc realmente, ceilalti, despre noi, nu vrem sa auzim nici propria noastra voce interioara atunci cand ne rosteste, din adancul fiintei noastre, un Adevar momentan dureros. Probabil de aceea se spune ca chipurile „mantuirea se obtine prin suferinta”. Nu iubesc dogma, nu iubesc nici un fel de limitare, iau toate aceste enunturi si le trec prin propriul meu filtru personal pentru ca nu imi place si nu imi iese sa fiu copia nimanui. Insa, probabil ca toate cate se spun au un sambure de adevar, atunci cand le privim de o maniera corecta si profunda. Suferinta despre care se vorbeste nu trebuie sa fie una tampa, o jelire si o vaicareala, o pretare aiuristica la fel si fel de sacrificii stupide care sa ne tina in durere pentru a „ajunge in rai”. Suferinta despre care se vorbeste, asa cum o vad eu, este aceasta etapa dureroasa a transformarii, a tranzitiei de la masca care traieste pe pilot automat intr-o societate corupta si bolnava, la OM cu mantie de lumina, la ceea ce ESTE cu Adevarat. Aceasta perioada doare, este uneori chiar violenta pentru ca zdruncina, aici inveti ADEVARUL aici inveti sa fii VERTICAL aici inveti cu adevarat ECHILIBRUL si incepi sa gusti din ceea ce ar trebui sa insemne Iubirea despre care vorbim, aici, in acest spatiu initial al transformarii. De aceea lucrurile se si petrec atat de treptat, probabil, pentru ca indepartarea egoului fals si a mastilor atat de lipite de propria noastra fiinta reprezinta o operatie delicata si dureroasa.

    Se poate, insa, si altfel, se poate sa avem curajul de a grabi acest proces, se poate sa iesim din masca si din propria poveste de plastic, se poate sa incepem sa FIM, desi acest lucru presupune riscuri.

    Am cunoascut in ultima vreme o gramada de „intelepti” care la o conversatie reala, despre viata, au uitat sa mai fie oameni, in adevaratul sens al cuvantului iar cand li s-a atras atentia au intrat ori in defensiva ori in atac, ori si-au acoperit singuri chipul cu un scut glorios compus din afirmatii stralucitoare si intelepte despre propria bunatate, liniste interioara si echilibru, care insa ramaneau la nivel de cuvinte.

    Daca doresti profunzime, FII profund, daca vrei iubire, FII iubire, daca vrei sinceritate FII sincer, daca vrei dreptate, FII DREPT… vedeti? Asta este totul, sa incepem sa trecem dincolo de cuvinte si sa FIM, daca nu incepem sa fim ramanem la stadiul de ORATORI ai INTELEPCIUNII care, in momentul in care ajung acasa redevin cei „impotriva” carora predica.

    Cu drag,

    O zi inteleapta va doresc!