•  Navigation
  • Sa reflectam... sa observam... sa traim constient!

  • Sa ne obisnuim sa reflectam la evenimentele din viata noastra, cu masura, fara a intra in mania despicarii firului in patru la fiecare pas, dar totusi sa reflectam pentru ca acest act aduce cu sine constientizare iar constientizarea aduce cunoastere de sine si trairea mai putin somnolenta a propriei existente. Sa ne obisnuim sa nu mai trecem atat de usor, sau mai bine zis superficial, peste acele momente din viata, in care simtim ca reactiile noastre sunt problematice. Una este sa nu ne adancim in negativitate si alta este sa o observam si sa o intelegem, sa vedem unde si ce avem de schimbat.

    Cine este acela care a reusit sa transceanda sentimentul si reactia, fie aceasta interioara sau exterioara, de furie sau manie? Poate prea putini dintre noi. Transcenderea acestor porniri cere antrenament, curatenie interioara, reprogramare mentala, curatire sufleteasca si o schimbare de perspectiva asupra vietii reala si profunda. Pana atunci, putem avea impresia ca le-am depasit, dar aceasta stare de fapt va fi doar aparenta. Asadar, cand furia si mania apar si se manifesta in viata noastra, exista tendinta generala de a le trata in doua feluri, ambele fiind destul de ineficiente sau, cel putin, neaducand transformari de profunzime. O prima reactie ar fi ca, odata exprimate, dupa ce episodul a luat sfarsit, sa trecem foarte usor peste el considerand ca s-a consumat si nu mai are rost sa ii dam atentie. O a doua reactie des intalnita este caderea in sentimentul de culpabilizare sau auto-culpabilizare.

    In cazul primei abordari, sa nu ma intelegeti gresit, este bine ca manifestarea furiei a luat sfarsit, iar detasarea de moment sau relaxarea situatiei este bine venita. Insa este util sa nu uitam complet faptul ca am trait aceasta stare de manie pentru ca ea are o serie de radacini care, inseamna ca sunt inca active si pot duce oricand la aparitia brusca a unui alt episod asemanator.

    In cel de-al doilea caz, important si de retinut este faptul ca, in mod ideal, a reflecta asupra pornirii noastre de manie nu inseamna a incepe sa ne invinovatim. Invinovatirea sau auto-invinovatirea nu duce niciodata la nimic bun. De obicei raspundem sentimentului de vinovatie cu o reactie de victimizare. Ne simtim vinovati, apoi ne simtim o victima a sentimentului de vinovatie, fie pentru ca simtim ca altii sunt suparati pe noi, fie pentru ca dezvoltam un sentiment de dezaprobare fata de noi insine. Picand in senzatia de victimizare nu facem altceva decat sa hranim si mai mult acele radacini ale furiei si maniei mentinand activ acest cerc vicios care nu va inceta sa existe si sa actioneze inauntrul nostru, de aici oglindindu-se inafara noastra participand la crearea propriei realitati manifeste. 

    Insa, in loc sa trecem superficial peste porniri de acest gen si in loc sa ne afundam in caldarea vinovatiei, putem pur si simplu sa ne amintim faptul ca furia si mania sunt experiente de viata, parti din noi pe care este important sa le lucram. Putem chiar multumi, in cazul in care manifestarea acestora nu au provocat efecte devastatoare, pentru faptul ca au aparut si ca s-au facut auzite pentru ca defapt, exprimarea lor nu a insemnat altceva decat exprimarea unei parti a umbrei noastre. De ce sa multumim? Pentru ca, in felul acesta, avem ocazia sa o constientizam, sa o vedem, sa o simtim si sa lucram cu ea, sa o transformam. Atata timp cat credem ca aceasta nu exista, nu stim ce anume sa transformam. Dar daca trecem superficial pe langa momentele manifestarii sale, nu facem decat sa o indesam din nou in zona de umbra fara a aduce nici o schimbare semnificativa in noi. Si sa nu uitam ca, toate cele ce se afla in zona de umbra, lucreaza de acolo asupra realitatii pe care o traim, iar aspectele reprimate, se intampla sa actioneze chiar mai puternic, tocmai pentru ca acestea cer sa iasa la suprafata pentru a fi constientizate si depasite.

     De aceea spun sa reflectam in mod echilibrat si cu masura, fara a pica in extrema superficialului dar nici in cea a culpabilizarii exagerate, sa fim observatori atenti ai propriilor noastre manifestari, sa le traim dar apoi sa facem un pas inapoi, sa constientizam faptul ca le-am manifestat si sa le privim cat se poate de obiectiv cauzele si efectele. Poate ca nu vom descoperi, inca de la prima incercare, aceste cauze al propriei furii si probabil ca, mai ales pentru cei mai putin obisnuiti cu procesul de auto-analiza, nu va aparea aceasta intelegere nici dupa incercari repetate de auto-observare si reflectie. Dar va garantez ca, treptat, se va produce un fenomen esential in iesirea din trairea somnolenta a propriei existente si in trecerea catre o psibilitate mult mai eficienta si reala de creare a propriei realitati, ai anume, fenomenul de CONSTIENTIZARE. Cu cat suntem mai atenti la ceea ce traim, cu cat perseveram mai mult in auto-observare, cu atat incepem sa intelegem mai mult, sa ne intelegem mai bine. Aproape de la sine, aceste intelegeri, descoperiri si auto-descoperiri vor incepe sa se lege natural, fara a trebui sa aplicam invataturi si tipare luate din carti. Propria experienta ne va dicta cunoasterea iar aceasta cunoastere va capata putere si profunzime. Auto-cunoasterea va aduce cu sine intarirea calitatii de creator al propriilor experiente, pe cand somnul sau trairea superficiala a ceea ce manifestam, ne mentine in continuare in stadiul de supusi, subordonati ai hazardului sau ai unui destin care ne este trasat de catre altii. Prin auto-observare ne recapatam controlul asupra propriei vieti, prin superficialitate, cedam acest control si retineti: in cazul in care l-am cedat, nu prea mai avem voie sa ne plangem de consecinte! 

    Incercati, asadar, sa faceti constant acest exercitiu de constientizare si un minim de reflectie asupra propriului comportament, manifestari si asupra propriilor experiente de viata. Nu le dormiti, traiti-le, nu le bagati intr-un sertar, cercetati-le cu echilibru si detasare. Vorbind despre furie, de pilda, veti descoperi ca atat in cazul vostru cat si si in cazul celorlalti, aceasta reprezinta un sentiment secundar nascut din teama sau tristete, dar acesta este un alt subiect care merita discutat separat. Intelegand asta, faceti un pas catre descoperirea propriilor temeri sau neputinte si automat catre posibilitatea de a va aseza fata in fata cu acestea pentru a le putea transforma si depasi, intr-un cuvant, pentru a putea evolua!

    Repet, masura si echilibru. Am auzit de multe ori spunandu-se “trecutul nu mai conteaza!”, “am fost furios ieri, dar astazi sunt altceva, sa lasam trecutul in spate!”. Si la fel de des am cunoscut cazuri de traire exagerata in bratele trecutului fara posibilitatea de a mai iesi din ghearele unor experiente din urma. Ambele sunt extreme. Echilibrul inseamna sa vedem si sa intelegem faptul ca atat trecutul, cat si prezentul si viitorul sunt parti din noi la care trebuie sa privim ca la o serie de experiente pe care, am coborat in plan fizic, pentru a le trai, pentru a extrage din acestea cunoastere. Nu este util nici sa le ignoram (pentru ca am ignora o parte din noi si din experienta noastra) dar nici sa cadem in capcana acestora ca intr-un vortex din care sa nu mai reusim sa iesim. Simplul proces de observare cat mai detasata si actul constientizarii si al reflectiei asupra ceea ce suntem si traim, ne permite sa traim intelept aceste experiente si sa devenim creatori tot mai eficienti ai propriei realitati de viata. Si nu in ultimul rand, ne permite sa evoluam!

    Zi minunata si atentie la ceea ce ai fost, esti si vei fi!