•  Navigation
  • Sine adevarat... sine fals...

  •      Simt sa-ti vorbesc in cateva randuri despre aceste doua notiuni pe care le tot auzim vehiculate si care si pentru mine, au creat, la inceput, o oarecare confuzie. 

         Ceea ce numim „sine adevarat” si „sine fals” sunt defapt doua aspecte care fac parte din organismul complex si perfect numit OM, ambele fiind in continuu prezente in noi, ambele fiind necesare in viata pe care o traim in lumea manifesta (lumea fizica). Desigur, partea cea mai autentica din noi, este reprezentata de sinele nostru profund („sinele adevarat”), aceasta fiind acea scanteie divina din noi pe care o avem cu totii, cu care ne-am nascut si care incearca tot timpul sa se exprime, fie ca ii dam voie fie ca o reprimam. Pentru unii, acest sine profund este manifest, pentru altii este inca tinut intr-o zona de umbra asteptand sa fie redescoperit si scos la lumina. Oricat de ascuns l-am tine, insa, acesta nu conteneste sa se faca auzita: atunci cand simtim acea voce interioara puternica care ne ghideaza, atunci cand simtim ceea ce trebuie sa facem in situatii limite, atunci cand facem ceva care ne aduce o senzatie de implinirea profunda, de bucurie si impacare cu noi insine si cu lumea inconjuratoare.  

         „Sinele fals”, este defapt egoul, acea parte din noi, pe care o dezvoltam automat in lumea fizica, necesara pentru a trai in acest univers. Desi cuvantul „fals” poate sa dea o conotatie negativa acestei parti din noi, ea este si ne-a fost data ca un instrument necesar vietii. Diferenta dintre sinele real si sinele fals este aceea ca primul este etern parte din esenta noastra Divina iar cel de-al doilea este trecator, atasat „costumului” si rolului pe care il traim strict pe durata prezentei vieti in acest univers fizic. Asadar egoul este un instrument necesar si ii spunem „fals” pentru ca intr-adevar este o constructie temporara care nu ne reprezinta cu adevarat.

    In momentul in care intelegem rolul ambelor parti si le folosim sau le manifestam in conformitate cu importanta acestora dar mai ales cu masura si echilibrul cuvenit, totul este in ordine. Problemele apar, insa, atunci cand incepem sa ne identificam cu „sinele fals” crezand ca ne reprezinta in totalitate, uitandu-ne esenta. Sa nu uitam ca egoul este un instrument pe care il folosim intr-o lumea fizica a polaritatilor, a dualitatii si ca, defapt, natura noastra nu este deloc, in esenta, una duala.

         Inca din copilarie, incepem sa ne construim acest ego si o facem pentru a ne adapta mediului in care traim, format din familie si mai apoi gradinita, scoala, cerc de prieteni si respectiv societate. Din pacate, societatea actuala s-a identificat ea insasi tot mai mult cu partea fizica si strict materiala a existentei si cu acest aspect dual al realitatii, motiv pentru care, aproape nimeni nu ne invata sau nu ne mai aminteste si de cealalta latura a noastra, de latura pura, Divina. In schimb, egoul este in continuu alimentat, dat fiind ca este singura parte din noi cu care suntem invatati, inca de mici, sa operam. Invatam ca viata este o lupta continua, o competitie, invatam ca exista pericole care ne pandesc la tot pasul si ca supravietuirea e grea, invatam ca suntem mintiti si ca putem fi badjocoriti sau supusi rusinii si vinovatiei la cea mai mica greseala si atunci invatam si noi, in scop de autoaparare, sa mintim, sa aratam cu degetul sau sa acuzam. In acest tip de realitate, iubirea, calmul, iertarea, sunt notiuni luate in deradere si atitudini care, aparent, fac din tine un om slab, un om vulnerabil si supus esecului sau ridicolului. Si totusi, acestea sunt comportamentele si simtirile care tin cu adevarat de partea noastra reala si autentica, cea eterna si nemuritoare cu care vom ramane dupa lepadarea costumului pe care il imbracam temporar in lumea fizica. 

         Excesul de ego, deci, ne denatureaza existenta, ne duce pe o panta a dezechilibrului, ne face sa traim in spiritul de turma, robotizati sau adanciti in tipare si realitati in care vinovatia, durerea, frustrarile si suferinta sunt la ordinea zilei, rezultante ale acestei perspective dezechilibrate asupra a ceea ce suntem cu adevarat. 

         Mai exista si reversul medaliei, insa, atunci cand din exces de zel, intelegem in mod gresit ca este necesara inlaturarea completa a egoului pentru a trai numai si numai in sfere inalte. In cazul acela, ne indepartam de o lume in care, totusi, din proprie initiativa am venit sa ne traim o serie de experiente. 

         Cand insa pastram constiinta acestei coexistente intre sinele nostru real (esenta Divina) si sinele nostru fals (ego, necesar vietii si adaptarii la lumea fizica), atunci ajungem la o stare de echilibru, in care incepem sa dam jos mastile, incepem sa ne ascultam vocea interioara, vocea sufletului, incepem sa ne exprimam asa cum suntem, in mod autentic dar fara agresiune, ci cu blandete si detasare, in acelasi timp, recunoscand egoului rolul sau in lumea manifesta, fara a ne identifica cu el si a ii exagera atributiile. 

         Toate cate avem in noi au un rol, un sens, nimic nu e inutil, nimic nu este intamplator, atata doar ca este bine sa le folosim cu masura, recunscandu-le si respectandu-le rolul cuvenit. 

     

         Zi senina… salut esenta divina din tine… salut si partea de ego… salut tot ceea ce esti si suntem!